Oameni și linguri

touching hands

O poveste despre un om care a părăsit lumea aceasta prea curând spune că a fost călăuzit de un înger către tărâmurile sale interioare într-un fel nemaiauzit. Îngerul l-a condus către o încăpere unde văzu o mulțime de oameni flămânzi încercând să-și potoleasca foamea. Dar pentru că lingurile cu care mâncau erau mai lungi decât brațele lor, ajungeau să fie mâhniți într-o continuă staruință neizbutită, iar și iar. “Acesta” îi spuse îngerul “este Iadul”. “Dar …este înfricoșător!” exclamă omul. “Te rog, arată-mi Raiul!” “Preabine”, binevoi îngerul și plecară. Când deschiseră poarta Raiului, omul rămase fără grai, privind ceea ce părea foarte mult să fie aceeași poveste pe care tocmai o văzuse: o mulțime de oameni stăruind în încercarea lor de a-și potoli foamea cu linguri mai lungi decât brațele lor. Cum omul se apropie de ei din ce în ce mai mult, nevenindu-i să creadă, i se așternură în fața ochilor chipuri fericite, pântece pline și zâmbete odihnite. Căci vazu că oamenii din Rai învățară să se hrănească cu lingurile, unii pe alții.

Am văzut oameni furați de viața lor, de pasul imediat următor sau de cursa lungă pe care s-au păcălit să o numească soartă. Uitând că alegerile construiesc soarta.

Am plâns oameni care alergau înaintea pașilor lor, pentru că timpul devenise o coordonata bi-, tri-, multi-dimensională și au ales confortul de a rămâne prizonierii lui. Și nu răspunderea de a fi vizitiul caleștii vieții lor.

Am împărtășit suflet și speranță cu oameni care au ales să uite de îndumnezeirea din ceilalți oameni pentru că povara făpturii lor era linia orizontului cel mai apropiat. Iar lipsa luminii contorsiona spectrul culorilor.

M-am revoltat și am tăcut în așteptarea înțelepciunii de pe urmă, a oamenilor umiliți de încătușarea propriilor iluzii, cum că viața e la capătul cursei. Și m-am rugat să vadă.

I-am admirat și adulat pe cei care mi-au arătat o data și de o mie de ori că frumusețea e tocmai cursa alergată și gâfâită și nu panglica sfâșiată de la capătul ei.

Mi i-am apropiat pe aceia care m-au învățat fără s-aștepte nimic în schimb și m-am înverșunat să mă replic in ei. Cei care dau și știu să primească.

M-am încăpățânat să-i admir pe aceia care mi s-au revelat stâlpi drepți, grațioși și neclintiți de vânt sau valuri. Și nu le-am ascuns-o. Doar regret că uneori am făcut-o prea tarziu.

Mi i-am facut icoane pe aceia care și-au rămas fideli credințelor lor și și le-au asumat. Neclintit și fără regrete.

Mi i-am listat tipare și modele pe cei care și-au făcut virtuți din a fi verticali și umili în înțelepciunea lor și m-am trudit să fiu și eu așa, uitând prima lecție primită de la ei – să nu uit în drumul meu să fiu cine sunt eu și nu altceva. Și să fiu.

M-am plecat în fața acelora care și-au văzut iadul țesut cu mâinile, mințile și sufletele lor și au ales să pogoare Raiul peste ei și ceilați asemenea lor cu răspundere, cu speranță și cu simțul adevăratului nord.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

Ethnography.com

A group blog on a wide variety of topics related to anthropology & sociology

Savage Minds

Notes and Queries in Anthropology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Corina Savu

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

FLOAREA DE LOLDILAL

POVEŞTI... şi alte alea

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..

Barbecued feelings.

This is my soul.. on a tray.

%d bloggers like this: