Nu mi-a plecat înca vara din nări și ochi și zile și nopți, dar bate din pinteni să se ducă. M-am trezit că-i cer calic să mai rămână. Că mai am un pic de treabă și-apoi o las. O las. Să se ducă. Și nu-mi stă-n fire, că mai mereu îmi place acum-ul mai mult decât atunci-ul sau ca vreodată-ul.

Dar vara asta mi-a presărat în cale povești cu oameni cu vieți frumoase. Sau m-am lăsat pripășită pe lângă unde-au pus ei de-o tabără cu foc iute și bine de-ăla bun, cum zice M. [Pe o altă foaie de hârtie, pe curat, o să-i scriu povestea ei. N-a venit înca vremea, dar M. va fi aici curând. E prea bogată și în zările mele înguste n-am găsit încă vorbe bune care să-i deseneze nuanțele îmbelșugate de suflet prețios. M. promit, te voi dezvălui curând. ]

Nimic din ce-a venit mai  invitat-chemat, mai nimerit-brodit, nu-ncape-n bucuria de-a fi părinte adoptiv al unei mâini de oameni. Care cu vai, cu greu, cu amar se zbat să facă viața altora mai bună. Ioana T.* e de vină. Ea m-a chemat și inspirat. Eu nu le-am dat decât puținul vorbelor mele în sprijin și un dram de-arginți cât să-și înceapă visul.  Ah, spun prostii. Am mai venit și cu-n prieten. Cu Georgiana**, alt om frumos. Cu ochii-nchiși și drag de făcut bine, mi s-a-nsoțit. Și cu la fel de mare bucurie a sprijinit la rândul ei mâna de oameni de care zic. Ioana T. mi-a zis atunci ceva ce mi s-a așezat căuș în suflet: Of, binele merită asumat. Modestia prost mânuita nu-și are locul. Nu defilăm, dar ne-angajăm că-ntindem mâna către alții și mai chemăm și pe-altii-n jur, s-o facă. Că dar din dar se face Rai, doar nu? Da, Ioana, asa e. Eu mulțumesc.

Îi povestesc lui M. și-mi zice a drag: fă bine de-ăla bun, așa. Și cheamă-mă, că vin. O chem. Și vine.

[* Pe Ioana T. și pe alți oameni frumoși îi găsiți aici, iar bine de-ăla bun găsiți și aici.]

[**Pe Georgiana o găsiți aici.]