Încurajată de Mario Barangea, Recreator la Poiematike într-un experiment numit  Laborator de Introspectie – la care mă duc săptămanal aproape cu ochii-nchiși, așa de multi îmi place, m-am hotărât s-o aduc aici pe A.

Vine într-un portret concentrat, făcut de altcineva în cadrul experimentului de care vă zic. Deși se petrece în mansarda ArtKlub, unde e plin de pensule, vopseluri, noi nu pictăm. Ne-au pus pe șevalet cuvinte. Cu ele desenăm.

Pe A. am cunoscut-o și mai bine-acolo și e așa: [redau invidios vorbele ei]

Sunt un ghem de emoții care se deșiră în respirații măsurate. Vorbesc încet și grav, mai puțin când mi se țuguie emoțiile alea zvârcolite și trântesc nervos cu vorbe care ustură. Rar, dar o fac. Mai des îmi place să frământ, de mă uită viața, povești pentru tot felul de urechi – mai fleșcăite-n acuarelă pentru urechi mai pudice, mai contondente și cărnoase pentru urechi mai groase. 

Am un obicei adictiv, recunosc, nu pot sa ma abțin. Îmi plac oamenii de mor, trec cu privirea prin ei fără s-o știe si scurm în viața lor poveste. Sap să-nțeleg, să pun la îndoială, să cântăresc. Nu judec, pentru că cine sunt eu? Cel mult un ochi mai vioi care-a văzut mai bine decât alții vreo bucată din viața omului, pe care mi-o fi lăsat-o de milă sau din joacă, la vedere. Dar dacă pot s-o-mbrac eu în poveste, atunci o fac. Așa devine-a mea. Sunt oarbă la culori și forme. Simt stări și le redau cum mă pricep. 

Probabil cal sălbatic ar fi să fiu în alte vieți, dar pân-atunci îmi joc doar părul descătușat în vânt. Slobod de atârnări ori alte reguli. 

[Foto © Andra Samson]