Copilul rătăcit în suflet

magic

 

Nu ningea. Nu lumina luna pe cer. Nu era nici un praf de stele presărat peste case, acoperișuri sau garduri. Nu zburau sănii trase de reni îmbrăcați în straie roșii, neapărat fermecati și care vorbeau o limbă înțeleasă numai de Moși din cărți cu povești. În casă, lumină caldă, miros de cozonac. Era în Ajun.

Cu mâinile sprjinite de bărbie, pe pervazul ferestrei, băiatul se străduia să privească prin geamul aburit afară, unde auzise, tot în povesti, că Moșul lăsa în urmă lui plapumă vrăjită de stele care se-nghesuie să crească straturi groase de zapadă. Colțurile buzelor îi trageau în jos obrajii, necăjit că între timp crescuse suficient de mare cât să mai încapă în ochii lui vraja Moșului, totuși prea mic să înțeleagă de ce nu-i intră lumea de vis prin geam în casă. Să-l copleșească așa cu totul și să-i confiște lumea lui de frici.

Ca să-și ademenească el norocul (cu un strop de suflet spera că vraja poate veni nedibuită încă) s-a pus pe scris scrisoare Moșului. În mintea lui și-a zis ca n-o strica o vorbă, două pe o foaie. Că, dac-o fi să fie, atunci l-o-nduioșa pe Moș să vină să-i presare praf de vindecare pe frica lui cea mai și cea mai mare: să nu mai creadă-n vis. Și-a scris: Tu, Moșule, să știi așa, că eu te rog când vii să nu îmi dai nimic, ci să îmi iei. Să vii să-mi iei în sacul tău de ce mă tem eu cel mai tare. Nu vreau să cresc, să fugă așa, pe unde-o vrea, visul în care eu fac să fie lumile cum vreau. Nu vreau să fugă ceva ce mie-mi place mult. Că nu voi ști pe unde s-o rătăci, mi-e frică, vezi. Dacă eu cresc, păi atunci uit. Și nu voi ști să chem înapoi puterea mea de-a face vrăji. În lumea mea de-acum pomii sunt vii, luna-i de turtă dulce, iar oamenii dansează pe patine noapte și zi. Tu, dacă vrei să-mi dai ceva în dar, vino și ia-mi în sacul tău frica mai bine. Du-o departe și-n drumul tău, ia-o și de la alți copii care nu vor să crească mari curând.

A adormit cu capul pe mâna îndoită, lipit cu fruntea de geamul străveziu. Când s-a trezit, peste cam douăzeci de ani, ningea mereu, cu lună magică pe cer, cu praf de stele peste case, iar renii îmbracați în straie roșii furau în fiecare Ajun, în sacii lui Moș Crăciun, frici de copii cum că vor crește mari și-si vor uita copilul rătăcit în suflet.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

Ethnography.com

A group blog on a wide variety of topics related to anthropology & sociology

Savage Minds

Notes and Queries in Anthropology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Corina Savu

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

FLOAREA DE LOLDILAL

POVEŞTI... şi alte alea

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..

Barbecued feelings.

This is my soul.. on a tray.

%d bloggers like this: