Dinții albi și negri

partituraUn ‘la’, te rog, maestre! De restul mă ocup.  Îi răsuna ca un ecou stricat în cap de ieri. Își îndesase mâinile în buzunare, sperând că-i face pianului în ciudă. Își închipuia că așa e el, că mereu tânjește după mâini, care să-l atingă duios sau dimpotrivă, cu hotărâre, și, în felul ăsta, să-l facă să trăiască. Altfel, ce era? O piesă de mobilier, cam pretențioasă, ce-i drept, dar atât. Mobilă care, cel mult, putea să aibă aerul că dă camerei un iz baroc. Coada pianului, ea era de vină. Ea păcălea privirea. Albă, unduioasă, îi amintea de coapsa ei. Ela avea piele de marmură, era convins.  Așa că, și mai îndârjit își înfigea degetele în cusăturile buzunarelor, pregătite să plesnească.

Clapele rânjeau hâd, cu dinți albi și negri, aliniați, aparent cuminți. Partitura atârna într-o parte, pe jumătate căzută, tânjind să alunece de tot pe jos. Se mai ținea slab într-o parte, care se lăsa și ea convinsă să cedeze în bătaia unui vânt inconsecvent de vară… de toamnă. Habar n-avea. De luni de zile, mintea îi era tranchilizată, picioarele atrofiate, iar mâinile încleiate. Inima i se dăduse de-a dura până la colțul străzii pe care îi văzuse Elei ultima dată silueta topindu-se. Și rătăcită rămăsese.

Până să plece, abia dacă dormea două-trei ore. Scria febril, își așternea pe clape vieți netrăite încă cu Ela. Hămesit și îngrozit că zilele nu-i ajungeau. Degetele îi zburau mai iute decât prididea creionul pe portativ să înșire ordonat notele. Vrafuri îngrămădise, iar rafturile pe care încercase Ela să le ordoneze cedaseră demult să mai înghită partituri rânduite, așa că deveniseră munți amorfi de hârtii care se întinseseră ca iedera sălbatică, până la ferestre. Era acum permanent amurg în cameră. Lumina răzbătea doar prin niște firide zgârcite și ținea razele prizoniere. Îi plăcea.

De când i se rostogolise inima pe caldarâm în siajul tăplilor desenat de Ela, nu mai pusese creion pe hârtie. Îi jucau în cap pe-o muzică nebună niște fiare plăsmuite și dizarmonice, care-i speriaseră gândurile, de-i rămasese în loc un gol mâlos. A facut atunci un legământ cu el, că n-o s-o mai primească-n viața lui pe veci. Sigur că… o s-o ierte. În casa sufletului lui, însă nu mai avea vreodata loc să aibă.

Cerea din nou un ‘la’ unui maestru mag închipuit. Nimic nu hăulea a gol ca ce lăsase Ela-n urma ei. S-a așezat demonstrativ pe taburet. Și-ar fi bătut și cuie în mâinile care cereau să se dezlege încet din buzunare. Să ia în brațe coapsa Elei sau să se joace, măcar ușor grăbit, pe clapele cu chipuri de bufon ale pianului? S-a prăbușit într-o efervescență surdă, știută doar de el, în re major.

Când s-a trezit, s-a găsit prăvălit peste foi zburătăcite și pline-ochi. Pe obrazul de pe care își dezlipise în grabă o pagină, cu un gest brusc, ca să-și grăbească trezirea, îi rămăseseră urme de fa bemol, de sol, un re și-un do. O fi venit cât el se prăbușise-n vis? În transă, în alte lumi? Așa își amintea. Că o rugase insistent să stea în prag, atât, și să nu intre. Și îi șoptise amețit că da, o iartă, dar că de-acum încolo o aștepta așa, în prag. Atât, acolo, să nu intre.

Acum coapsa seducătoare a pianului avea doar dreptul să sălășuiască. Ela deloc. Doar muză veche, dacă voia, putea să șadă, din când în când, în prag. Atât. Doar a plecat, se poate reîntoarce, dar nu intra. S-a pus pe așternut iar partituri, până doar noaptea încăpea în cameră. Firide de loc pentru lumină nu mai avea. Iar cusăturile de buzunare plesniseră demult și degetele sfredeleau și zi și noapte (mai mult așa) dinții și albi și negri ai pianului.

[Photo © “Belle, bonne, sage” de Baude Cordier]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

Ethnography.com

A group blog on a wide variety of topics related to anthropology & sociology

Savage Minds

Notes and Queries in Anthropology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Corina Savu

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

FLOAREA DE LOLDILAL

POVEŞTI... şi alte alea

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..

Barbecued feelings.

This is my soul.. on a tray.

%d bloggers like this: