Păpușa

ceasul

– M-am jucat de-a joaca altora prea mult, Dadă Moira, rosti cu privire stăruitoare Păpușa din Lemn de Cireș. Îi căuta ochii calmi, însă primea doar o boare slabă, făcută de mișcările abia văzute ale mâinilor ei. Dada Moira rămânea încăpățânat pe jumătate în umbră. Niciodată nu se arăta de tot. Numai ursitoarele știau de ce. Păpușa n-avea încotro și se mulțumea cu jumătate.

– Ai obosit pesemne?, întrebă Dada.

Nu era sigură că a rostit ceva, dar voia să răspundă la întrebare oricum, așa că a hotărât că auzise întrebarea.

– Nici n-am știut că am obosit. Trebuie că da. Sunt făcută din lemn, cum să știu dacă obosesc? Nu mă doare nimic, doar cine învârtește cheița în spatele meu, obosește de mine și mă oprește. Nici nu mă odihnesc. Cum să simt cu trup de lemn?

– Lemnul e-nsuflețit, păpușă frumoasă. Și frunzele, și norii, și apele, și pietrele. Deasupra capului Dadei văzu licărind lumini albe, care trăgeau înspre pădure. Dar nu deslușea nimic mai mult.

– Când zac neînvârtită văd întuneric. Și nu mai am vreme de pierdut. Trebuie să ajung la Palatul Dintre Lumi.

– Și ce te-oprește?

– Nu pot merge decât învârtită, altfel văd doar întuneric. Nu pot ghici drumul. Nu pot cere nimănui să mă târască până la Palatul Dintre Lumi. E cale tare lungă. Pot doar să mă las învîrtită, ca să văd drumul și să ajung acolo.

– Și vrei? Vrei tu s-ajungi la Palatul Dintre Lumi?

– Sigur că vreau, cine n-ar vrea?, vocea i se sugrumă slab.

– Nu, eu pe tine te-ntreb: vrei?, rosti Dada aproape tăios.

– Vreau. Nu-i loc în altă lume pentru mine. Aici trăiesc doar între două răsuciri de cheie, și nici atunci nu fac ce-aș vrea, ci dansul, cântecul ce mi se cere. Trăiesc sleit și lacom deopotrivă. Că nu știu cine când o mai avea chef să se joace iar cu mine. Nu-i trai. Și n-am știut atâta vreme. Palatul Dintre Lumi. Acolo se împreună Cerul cu Pământul. Ființe fără viață sau fără viața lor prind de se întrupează. Și văd în jurul lor cu ochi vioi, nu prorocit doar în chip țeapăn.

– Păpușă cu suflet ascuns, tu lasă-i pe alții că nu ei te-or învârti ca s-ajungi la Palatul Dintre Lumi.

– Păi, zi-mi Dadă, că nu știu.

– Ai jucat joaca lor destul.  Ia ceasul ăsta cu tine și te du. Mergi numai spre Miazăzi și ascultă bine ticăitul ceasului. Nu-l pierde nici o clipă din ureche. Când vei simți că-ți vor obosi picioarele, oprește-te, ia-ți cheia din spate și tu învârtește bine ceasul, până ce te vei întrema la loc. Acum, hai, pune-te din nou pe picioare și pornește la drum. Lasă întunericul în spate. Ceasul îți va da putere și-ți va lumina calea. Hai, du-te, acum. Vei ști când vei ajunge.

…………………………..

Către Miazănoapte, întunericul înghiți și cer și pământ. Nu privi deloc în urma ei. Doar simți suflu grăbit amușinând. Numai să nu pierd ticăitul. Miazăzi trebuie că e aproape, își șopti înghițit și iuți pasul și mai tare, cu joaca altora lăsată-n spate. Cu viață doar a ei deloc departe.

[Foto © Melissa Nucera]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

Ethnography.com

A group blog on a wide variety of topics related to anthropology & sociology

Savage Minds

Notes and Queries in Anthropology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Corina Savu

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

FLOAREA DE LOLDILAL

POVEŞTI... şi alte alea

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..

Barbecued feelings.

This is my soul.. on a tray.

%d bloggers like this: