Râd crengi înverzite care alungă grăbite petale

Să umple coroane cu viață, cu verde, cu vară.

Râd raze care-mping cerul în noapte agale,

Șterg leneș cerneala tăciune cu stele, și-mbie ziua cu mult în afară.

 

Plâng nori, aflați încă în aburi, a ploaie neîncepută

Să spele pâmant care doarme fertil încă vreme

Plâng muguri de verde care desfid natura slută,

Îmbracă cu viață ce iarna a despuiat de tot în dileme.

 

În bălți vezi chip schimonosit de frici mici și perfide

Ce cad, dizolvă urme de picuri nobili de lumină.

În nori ghicești trupuri de umbre-n firide,

În tuș par desenată, când curg în rouă fină,

În schiță de cărbune, când îmi ițesc tulpină.

 

Vârfuri de iarbă crudă cer dreptul să erupă,

Să schimbe anotimpul pe care n-ai vrut să mi-l trăiești.

Te-ai lăcomit să-nchizi în colivie, să urmărești sub lupă

Fluture slobod de frici, prea viu ca să nu-l zăvorăști.

Și surd și mut, rămâi dar, la ce nu te-ai născut să ai sau să primești.

 

[Foto via Cara Carmina]