Semințe de noi se răsfâng mut în vise

în care joc rol de zeiță apusă,

iar tu cerber de lumi în tenebre mâloase

veghezi să nu-ți despoi haină de beznă.

 

Gâtul mi se usucă de tăcere mocnită,

de vidul care mânâncă ziduri închipuite,

fără scrupul și fără voluptate

erodează tot ce cuprinde, pentru că poate.

 

În urma lui rămânem ca doi copaci

scobiți de trunchi, de sevă, de verde,

pândind cu fărâme de curiozitate

dacă și cum rădăcinile rămân ancorate.

 

Semințe de noi mai rămân atârnate

printre ghimpi aroganți și buruieni coapte

se îndârjesc să-și crească coajă, să lupte,

să prindă muguri în fantezii rupte.

 

Cu semințe de noi arunc în tine,

ține palme căuș, să crească un mine.

 

 

[Foto © Emerald Wake]