Șed în umbra săracă a lumilor pe care le șterg

cu buretele aspru al fricii de noi

de tot ce ții zăvorât și ferit de noroi,

făcut să-și găsească doar nuntă în cer.

Tu dansezi slobod în cercuri concentrice

zugrăvite cu tot cu-ntuneric și soare,

cu-amar și cu miere, cu tot dimpreună,

la care tu, numai tu, ai cheie meșteșugită

să vină să intre sfială trudită.

Mi-e frică să-ntunec cupola de lumină,

iar ție să curmi lunecare de sacru

în scrâșnet strident de ridicol.

 

Șed în umbra săracă a lumilor pe care le șterg

îndată ce speră să prindă culoare,

să zboare zănatic sperând fals că poate

odată pierzi cheia zăvorului mut

ce stă să se rupă-n fărâme de praf.

Nu știe decât să asculte orbește de struna

care te ține pe tine unit cu tine

în cercuri închise și tăinuite,

nedizolvat în lumea mea,

neîmpărțit cu altcineva

ferit de suflări nestăpânite.

 

Șed în umbra săracă a lumilor închipuite

din care a rămas doar un miez într-un cerc

ce nu-s eu nicicum. Ești tu-n centrul și în arcul lui,

eu nu sunt defel, sunt un nimeni, orice-ar fi să încerc.

 

[Foto © Jean Moral, Le double, 1927]