Mi-s născută Sânziană,

și sortit sa fiu Ioană,

când se cască cerurile,

de coboară duhurile,

să sar peste focuri,

să joc in vazduh,

cu părul cazând,

și goală și vie,

să umplu cu farmec,

să chiui,

să zburd.

Cu flori mă hrănesc,

cu apă mă zvânt,

sunt nimfă de lună,

fac soare cunună.

În palmă lumină,

cânt cântec duios,

urechea-ți aude pe mine,

cu versul vrăjit,

cu leac de-auzit.

Ce cântă în jur tu n-auzi,

ești orb și ești surd

și m-auzi doar pe mine.

Clopot răsună pe glezna nebună

și nu mă opresc până-n ziuă,

când rouă îți picur-n suflet cu vrajă.

Făgăduială-ți aduc că,

pe ziua mijită de mâine, vin iar.

Te duc, mi te duc dar în vis.

Cu dans și descânt,

cu-mpletitură de drag

de lumi fermecate

de doruri furate,

când încă pe dinăuntru

îmi cântă-răscântă vers copt,

vrajă vie pe muzică-n veche chilie

și noaptea-mi încântă.

Te du de-ți așteaptă zorii

să-ți îndure norii

să lase cer curat

cu soare picurat,

și caută și cheamă-mă iar.

[Foto ©  August Malstrom – Dancing fairies (detaliu) 1866]