Balansoarul (II)

 

oglinda spre alta lume

Când deschidea ochii, nu distingea bine noaptea de zi. Capul îi era năclăit în gânduri amorfe. Se tot opintea să se trezească de-a binelea, însă cu timpul Chira găsi mult mai dulce starea de transă în care naviga. Așa, era ferită de lumea în care domneau fricile cu straie grele de plumb.

Nu înțelese multă vreme de ce nici nu voia să-și revină pe de-a-ntregul. Lumea din care venise prima dată avea culori palide și, de fapt, nu mai era convinsă că distinge între nuanțele de gri care oricum se suprapuneau. Imaginile îi apăreau pâclos, nimic nu-și mai păstra limpezimea, așa că renunțase să mai lupte. Aștepta doar să fie din nou vie în vis. Restul era înecat într-un somn letargic care-i ștersese și ultimele urme de memorie. Un singur lucru își amintea când deschidea ochii: că și-a uitat cu totul viața.

Cuminte, lăsa zilele să se dizolve în nopți de păcură și aștepta să plouă. Doar atunci balansoarul prindea a se legăna singur. Știa dinainte când avea să-nceapă ploaia pentru că acesta se-nclina mai întâi ușor pe picioarele din spate, apoi își lua avânt slab în față. O chema. Chira se-așeza fără întârziere și se lăsa alunecată acasă, în lumea plămădită în culori. Dincolo era vie. Simțurile toate îi erau așa de-ascuțite că auzea norii împinși de vânt, aerul avea consistență de lapte, iar ea nu era tocmai sigură, dar parcă albastrul mirosea a cer, verdele a apă vie, stacojiul a maci, iar restul pulsa a curcubeu. Acasă-i era tărâmul de dincolo, iar Lala mai vie ca nicicând. Chira nu știa de Lala. Lumea din care venise trăsese obloanele la granița cu tărâmul celalalt. Pe când Lala o primea cu brațele deschise pe Chira și știa despre ea câte nici nu știa Chira.

De câteva săptămâni bune plouase neîncetat. Oamenii de pe strada Chirei se obișnuiseră de atâția ani s-o vadă ieșind doar pe vreme rea. Și Chira ieșea negreșit. Cu cât se-ntuneca mai tare și se-neca pământul sub ploaie grea, cu atât Chira se zorea să iasă și se-ntorcea întotdeauna cu puțină vreme înainte să înceteze ploaia. Parcă știa ceasul ploii și cum nu voia s-o suprindă soare curios cu raze nepoftite pe chip, iuțea repede pasul și intra în casă o dată cu ultimii stropi. Ploaia o-mbrăca.

Însă în tot răstimpul ăsta cât nu mai contenise ploaia, Chira nu fusese văzută de nimeni. Oamenii nu băgară la-nceput de seamă. Își ziseseră că, cine știe, n-o mai fi nici ea în puteri. Dar zilele trecură, iar serile nu mai licărea nici o lumină la Chira-n casă. Și nici chipul nu se mai profila după perdele ca-n zilele în care Chira privea oamenii din culise.

În cele din urmă, părintelele Gherasim se hotărî să bată drum și să afle de Chira. Dar bătăile în ușă lăsară-n spate casă goală. Împinse ușa care scârțâi sec și înaintă în casa cotropită de cenușiu. Pe masa rotundă din mijlocul încăperii zări o oglindă scorojită, care-l miră pe părinte, căci știa că le spărsese pe toate Chira demult, cănd vremea-i devenise potrivnică. Dar părintele amuți de tot când pe oglinda de nicăieri văzu cum sclipea viu balansoarul unduindu-se în lumina pălită a amurgului. Părea însuflețit de un murmur ce se-auzea în timp ce se legăna: Chira să adoarmă lin, Lala cheamă hai! Și vin! Chira să adoarmă…

Părintele auzi câteva picături de ploaie bâtând ritmic în fereastră. Balansoarul se-nclină ușor în spate, apoi slab în față. Și prinse-apoi leagăn cu viață din care nu se mai opri, nici chiar când ploaia conteni.

 

 

[Foto via Christine Shia]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

Ethnography.com

A group blog on a wide variety of topics related to anthropology & sociology

Savage Minds

Notes and Queries in Anthropology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Corina Savu

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

FLOAREA DE LOLDILAL

POVEŞTI... şi alte alea

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..

Barbecued feelings.

This is my soul.. on a tray.

%d bloggers like this: