Mai urcă-mă iar

munteMai urcă-mă iar, femeie din vis,

întinde-mi o mână și ține-mă strâns,

mi-e grea neputința, mă trage în jos,

te am și ești tot ce nu am.

Mi-e ciudă că nu pot trișa,

că, de data asta, nu pot fura

de la viață o scurtătură

să mă parcurgă mai lin,

printre piedici ce vin,

amânate demult, ajunse din urmă acum.

Să te târăsc prin glod gros și cleios,

nu mi-aș ierta, m-aș târî neîmpăcat.

Ești prea de niciunde și tot și nimic,

mi te dizolvi în amintiri amurgite,

pe care le răscos în vise cârpite.

Cruț seninul tău și las alb, neatins de colț strâmb de buze,

mă scutur de plumb, de balast,

mă lepăd de-amarul de dinainte.

Mai urcă-mă iar, femeie din vis,

acasă mi-e întunericul chin,

pe când tu lași în urma norilor siaj senin.

 

[Foto via Asahisuperdry]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s