Tărâmul viu (V)

Elena-Shumilova-animal-children-photography-23

Demult încărunțise Dadida și se cocoșase. Privirea îi era cețoasă, iar de-auzit părea că nu aude. Sătenii se străduiau să mai aducă umbre de zâmbet pe chipul ei, dar degeaba. Dadida se cufunda în tăcere. Nu mai vorbea cu oamenii, își făcea treaba, se ducea la biserică, dar nu intra în vorbă cu nimeni, iar când oamenii încercau să-i zică ceva, dădea din cap o dată, de două ori, apoi se-ndepărta și se-ntorcea acasă. Nici nu mai știa de când casa era goală de Mina și de Filip. Se făcuseră nevăzuți, așa dintr-o dată. Mulți ani se așternuseră de-atunci. Nu s-a-mpăcat cu ea multă vreme. De fapt nu se-mpăcase niciodată. Ori de câte ori avea vreme, trăgea să doarmă. La început credea c-o lasă puterile și că-i vine sfârșitul. Că doar se știa vie și fără stare de-o viață. Apoi, începu să-i placă, dar nu știa de ce. Curând pricepu. Pe Mina și pe Filip îi regăsea în vise vii. Nici un vis nu se repeta, iar ei erau mai plini de-nsuflețire ca oricând. Vedea cum cresc și i se fac mari copiii, cum își trăiesc viețile cu poftă, cum îi tot ziceau că să stea liniștită că ei sunt bine, dar că doar pe tărâmul acela se vor mai vedea. Că nu visează și să-și amintească mereu că nu visează. Dadidă, îi spunea Mina, eu și cu Filip ne-am sucit. Așa, și amintirile și visele. Eu mi-s Filip, el îi Mina, după bunul nostru plac. Acu’ na! Că ne-am sucit cu totul. Da’ tu știi Dadidă cât belșug e-așa? Păi noi, na! C-am ajuns de ne știm gândurile pe viu Dadidă, pe viu. De-aia nu mai putem veni la tine-acolo. Acolo-i lume mică, or gândurile și visele sunt multe, mari. N-au loc acolo. Hai tu aici, de ne vezi, oricând ăi vrea.

Iar Dadida se ducea des. Mai mult dormea. Iar când se trezea, mai găsea păpuși făcute din pănuș de porumb, lăsate vraiște de Mina sau câte-o praștie aruncată-n drum, uitată de Filip. Le punea mereu în ordine, dar mai mereu când se trezea, găsea lucrușoarele împrăștiate, așa cum se jucau cu ea, pe tărâmul viu, aievea. În primul vis demult, se făcea că Filip se tot căznea din răsputeri să potrivească cheia-n lacătul luminat. Cu Mina lângă el, ținând de lacăt izbuti-n cele din urmă să vâre cheia-n broască, când pe loc fu inundată de-o lumină de smarald, atât de orbitoare încât crezu că nu va mai vedea nicicând. Dar nu făcu decât să se trezească brusc, fără spaimă. A-ha!, își zise-atunci demult. Sunt vii, sunt lângă mine. Își puse ochi de ceață pentru tot restul lumii, și greu zăvor tainei pe care o purta de-atunci adânc ascunsă. Și recăzu în somnul treaz.

.. sfârșit ..

 

[Foto © Elena Shumilova]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

Ethnography.com

A group blog on a wide variety of topics related to anthropology & sociology

Savage Minds

Notes and Queries in Anthropology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Corina Savu

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

FLOAREA DE LOLDILAL

POVEŞTI... şi alte alea

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..

Barbecued feelings.

This is my soul.. on a tray.

%d bloggers like this: