Zeii grăbiți

IMG_2709

Tălpile bâjbâiau oarbe pe pământul zbicit. Între uscăciunea lui care îmi sugruma suflarea și soarele care inunda totul cu o perdea de lut ocru, era un joc pe care nu îl pricepeam. Apăreau fără urmă de ploaie nori pâsloși. Mă așteptam la un cer limpede, ca și cum între ruinele care-și așteptau zilnic scalda și soarele care înmuia colțurile osoase ale pietrelor nu avea voie să se așeze nimic.

Îmbăierea se desfășura ferită de ochii oamenilor. La adăpostul croit de pâcla cu care soarele învelea stâncile îmbrăcate sumar în măslini, se petrecea un ritual. De departe păreau aburi tâșniți din pământ reavăn. Dinăuntrul perdelei de soare înnorat, nu mai ghiceam marginile tărâmului. Pesemne că felia asta de pământ trudea în felul ăsta zi de zi, de veacuri, să păstreze vii scântei dintr-un început de lume veche, pe când zeii se ascundeau în spatele vreunui chip de om.

Aici oamenii își poartă larma peste tot. Cară cu ei generații amnezice. Rădăcinile cresc în sus, s-au desprins de solul prăfos. Miezul pământului a rămas în povești. Sfârșitul zilelor se stinge în uitare. Vremurile bătrâne s-au pietrificat. Orașul doarme-n zumzet plin. Forfota priește uitării. Sub lespezi, în rărunchii pământului crăpat, dorm înveliți unul într-altul veacuri înghesuite. Pe-aici odată zeii-și aveau sălaș domestic. Sus-sus făceau minuni, aici umpleau lăcaș teluric.

Mă strecor printre coloane, cu ochii țintă-n cer. Fără-ndoială că atunci, la începutul lumilor, atât de înalți erau și zeii. Noi ne-am nimicnicit crescând în timp. Soarele alunecă pe trupul meu înfigându-și razele în urmele tălpilor mele. Cu fiecare pas, tocesc la rândul meu un fir de praf din lespezi. Dar zeii au plecat demult. Se vede-n larma cu care își preumblă oamenii pașii, grăbiți să-nfulece grămezi de veacuri.

Nu caut nimic. Las să fiu găsită. De ei, de zei. Mă umblă pașii, nu eu pe ei. E-o poartă între lumi pe undeva. Pe neștiute, pe nevăzute s-o revela. Tac mult pe dinăuntru, să asurzească vuietul nebun de-afară. Să-l stingă și s-aud pe unde cheamă pașii mei să vină. Tac mult pe dinăuntru.

 

[Foto © Andra Samson]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s