Zeii grăbiți

IMG_2709

Tălpile bâjbâiau oarbe pe pământul zbicit. Între uscăciunea lui care îmi sugruma suflarea și soarele care inunda totul cu o perdea de lut ocru, era un joc pe care nu îl pricepeam. Apăreau fără urmă de ploaie nori pâsloși. Mă așteptam la un cer limpede, ca și cum între ruinele care-și așteptau zilnic scalda și soarele care înmuia colțurile osoase ale pietrelor nu avea voie să se așeze nimic.

Îmbăierea se desfășura ferită de ochii oamenilor. La adăpostul croit de pâcla cu care soarele învelea stâncile îmbrăcate sumar în măslini, se petrecea un ritual. De departe păreau aburi tâșniți din pământ reavăn. Dinăuntrul perdelei de soare înnorat, nu mai ghiceam marginile tărâmului. Pesemne că felia asta de pământ trudea în felul ăsta zi de zi, de veacuri, să păstreze vii scântei dintr-un început de lume veche, pe când zeii se ascundeau în spatele vreunui chip de om.

Aici oamenii își poartă larma peste tot. Cară cu ei generații amnezice. Rădăcinile cresc în sus, s-au desprins de solul prăfos. Miezul pământului a rămas în povești. Sfârșitul zilelor se stinge în uitare. Vremurile bătrâne s-au pietrificat. Orașul doarme-n zumzet plin. Forfota priește uitării. Sub lespezi, în rărunchii pământului crăpat, dorm înveliți unul într-altul veacuri înghesuite. Pe-aici odată zeii-și aveau sălaș domestic. Sus-sus făceau minuni, aici umpleau lăcaș teluric.

Mă strecor printre coloane, cu ochii țintă-n cer. Fără-ndoială că atunci, la începutul lumilor, atât de înalți erau și zeii. Noi ne-am nimicnicit crescând în timp. Soarele alunecă pe trupul meu înfigându-și razele în urmele tălpilor mele. Cu fiecare pas, tocesc la rândul meu un fir de praf din lespezi. Dar zeii au plecat demult. Se vede-n larma cu care își preumblă oamenii pașii, grăbiți să-nfulece grămezi de veacuri.

Nu caut nimic. Las să fiu găsită. De ei, de zei. Mă umblă pașii, nu eu pe ei. E-o poartă între lumi pe undeva. Pe neștiute, pe nevăzute s-o revela. Tac mult pe dinăuntru, să asurzească vuietul nebun de-afară. Să-l stingă și s-aud pe unde cheamă pașii mei să vină. Tac mult pe dinăuntru.

 

[Foto © Andra Samson]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

Ethnography.com

A group blog on a wide variety of topics related to anthropology & sociology

Savage Minds

Notes and Queries in Anthropology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Corina Savu

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

FLOAREA DE LOLDILAL

POVEŞTI... şi alte alea

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..

Barbecued feelings.

This is my soul.. on a tray.

%d bloggers like this: