Cu fiecare zi te mai îngropi un strop,

cu fiecare clipă mă mori în tine stins

rămâne-afară suflul cu care-ți faci curaj

lacom să mă respiri încă un dram.

Și dac-ar vrea să-nvie, în lacăte și chingi

îți ții supus și vise și neîntâmplări.

 

Sunt un fractal, cu miez pe-alocuri neschimbat,

altfel, mă-mprăștii în particule de viață

cu care nesfârșit mă reclădești

din cioburi recompuse, rebele și cuminți.

 

Altarul zeilor la asfințit

mai ține-aprinsă o lumânare slabă

cu care-ți luminezi abia de-o șchioapă

încă o zi în care te îngropi un strop.

 

 

 

[Foto (c) Fluid Dynamics]