Cărămizi

[fragment]

Am mai spus povestea asta și aflu că mi-am spus-o mie. Dacă din ea-mi răspunde un ecou mocnit din care eu pricep că mă ascultă și alții, mă-nșel voit și cred că am mai spus povestea asta și, tot așa, că mi-am mai zis-o mie. Mai zic din nou povestea asta.
M-am aflat copil naiv până târziu, deși trăiam într-o versiune a unor timpuri grele pentru mulți. În timpul meu, pesemne că părinții mei cu multă dibăcie ascunseră o bună parte din umbra anilor ’80. M-am aflat, zic, copil naiv până târziu,  crezând chiar că zidurile caselor nu-s nicidecum din cărămidă, ci înălțați din cărți stivuite cu înțelepciune una într-alta, de parcă se îmbrățișau și îmbrăcau pereții casei în căldura lor. De jos și până în tavan casa în care am copilărit era din cărămizi cu nume, Legende ale Olimpului, Divine Comedii, O mie și-ncă una de nopți vii… Mi-erau atât de limpezi, că le știam orbește locul… pe ce raft se afla Molière cu fața către un balansoar din lemn negru și scorojit, care n-ar fi schimbat în ruptul capului locul său c-un alt francez. Balansoarul și-a schimbat locul de două ori doar și de fiecare dată se afla lângă altă fereastră. Pentru mine balansoarul era bunica. Aveam un an când ea n-a mai fost aici, ci și-a legănat chipul aproape șters pentru mine în ceruri. Și nu, nu o cunosc. Decât așa. Tata îmi spunea că atunci când nu mai putea umbla, stătea ore fără șir în balansoarul din lemn negru și își privea nepoții. Eu am venit târziu, doar ce m-a apucat o picătură.
Mă certam până târziu, când am crescut ceva mai mare, cu copiii despre ce-s alea cărămizi. Veneau cu tot felul de cioburi sparte și arămii, cine știe de pe unde luate, din care desenau șotroane pe trotuar și îmi râdeau în față. Na, cărămidă, nu Prâslea-cel-voinic!, și-și legau râsetele unii cu alții într-un fel de cântec îngânat, care mie-mi suna a batjocură, firește. Ținusem morțiș să-i conving că-i cărămidă și că așa stă drept sus-sus de tot peretele dinspre cămară.
Am făcut într-o iarnă o casă din cărți în curte să le arăt odată și-odată că aveam dreptate. Am adunat volume groase, colorate și le-am îmbinat cât să se țină strâns. Pentru acoperiș am cotrobăit prin pod după niște stinghii de lemn pe care le-am pus în cruce, apoi am pus altele peste ele aliniate, în așa fel încât să se sprijine bine și peste care mai apoi am pus alt strat de cărți, de data asta în picioare cât să se-ncumete până la cer, că doar așa știam că poate pot ajunge să văd și eu chipul bunicii. Mai târziu când oi fi în stare să-nalț din cărămidă tare casă mai trainică decât acum. Trebuie că de-asta erau pereții așa de înalți.
Am așteptat apoi să vină și să-ntrebe ce-i cu mine acolo, să le arăt că n-au habar. Pândeam cu răbdare oțelită clipa când aveam eu să le zic: Na! Că nu-i așa cum vedeți voi pe-ntuneric… Nu-mi amintesc cât să fi stat  în așteptarea răzbunării, știu doar că…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

Ethnography.com

A group blog on a wide variety of topics related to anthropology & sociology

Savage Minds

Notes and Queries in Anthropology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Corina Savu

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

A d i n a M i r e l a B u r l a n

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare Oamenii care visează sunt suflete prețioase

FLOAREA DE LOLDILAL

POVEŞTI... şi alte alea

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..

Barbecued feelings.

This is my soul.. on a tray.

%d bloggers like this: