m-am întrupat sub tușa unei pensule roase de raftul bătrân.

mai întâi au început să-mi alunece obrajii sub un ocru de pământ.

am închis ochii simțind cum mi se adâncesc rădăcinile în trupul cel mai viu.

sub pleoapele închise, apăsarea pensulei naște culorile minții aflate la răscruce.

de pe pânza goală lumea e pseudo-dimensională.

mă afund în culoare și odată cu ea umplu fiece ungher până ce plinul înghite orice gol.

sunt trup posibil până la suflu.

abia când mi-ai șoptit aripile, am prins viață.

cu ele m-am stins din trupul prins în insectar și m-am înălțat într-un alt ocru.

[foto (c) Alexey Tarenin]