mi-am azvârlit pașii în spirală, într-un înapoi bătrân, pe când Luna își mira ochii de argint în fața îndrăznelii de a urca la ea.

m-am aruncat în unduirea dulce-amară a scrânciobului din care într-o zi am țopăit brusc dintr-un copil mirat într-un copac cărunt.

în legănarea abia furată, m-am prăbușit pe cerul care urzea stelele în covor fermecat.

de el se-mpleteau toate visele ce aveam să le visez până ce vor fi căzut toate frunzele încărunțite.

din leagănul meu, pământul își înfige adânc rădăcinile-n cer.