în mâinile vorbelor tale sunt pumn fărâmicios de țărână.

din firele țăndări care sărută pământul, curgi lacrimi cu care-ncleiezi lut la loc.

mai slută ori hâdă, născută din nou îți par doar nălucă,

plămadă sleită a minții ce-alungă și miezul și coaja.

mai bine urzește-mi coroana sub clopot de sticlă. voi ști ce e dulce, chiar și ferecat.

dar lasă-mi fărâmele cioburi făcute. voi ști să mă nasc iar din nor și din rouă cernută.

hrană să vie să-ți curgă în rădăcinile seci, zbicite în propria sevă

ce îți îneacă și trup și suflet, goale de tot ce e viu.

în mâinile vorbelor tale, pe chip îmi pulsează și boltă de stele și asfințit-răsărit.

[foto (c) Dmitriy Rogozhkin]