Bătrânul

de Ana Mateea CERCHEZ

Poveste dăruită de Mateea și izvorâtă în miezul Atelierului de creativitate prin scriere în cheia celor cinci simţuri de la apusul verii pe care l-am susținut la Fundația Calea Victoriei. Voi găzdui în următoarele zile povești de acolo, născute în urma scufundării în darul câte unui simț, care uneori s-a răsfrânt fluid într-altele, trezind spontan și celelalte simțuri.

Și pofta de a scrie.

 

Astăzi am vrut să-mi dau timp și să mă ascult. Vocea din capul meu oricum nu ar fi încetat să strige pentru a-mi capta atenția, așa că am hotărât ca azi sa îi tai din chin și să o las să vorbească. Cred că de luni întregi vrea să-mi zică ceva, ceva legat de fericire, dar nu am avut eu timp pentru așa ceva. Mă duc pe marginea lacului. Este liniște, dar nu știu ce să fac cu ea. Am analizat lacul de trei ori deja și sunt doar de un minut aici. Îmi spun că trebuie să mă calmez, să mă încetinesc puțin; încă sunt în starea de zi cu zi în care trebuie să fiu atent dacă îmi vine autobuzul, cât este ceasul și dacă nu mi-a furat cineva ceva. Am crezut că mă voi relaxa, dar parcă e și mai obositor să fii liniștit. Închid ochii și încerc să mă concentrez doar pe ce aud. Înainte să imi dau seama am ajuns de la ciripitul păsărilor și bătaia vântului printre crengi, la … „Când ai de trimis acel mail?” „Oare ți-a venit salariul?”„Când e ședința aia importantă?”.

Deschid ochii, parcă uitându-mă după alinare din partea apei, după un vis urât. Observ că lângă mine este așezat un bătrân. Nici nu știu când a venit. Îl analizez, normal. Are barba scurtă, albă și deși este în varstă nu stă cocârjat. Îmi dau seama după culoarea ochilor că vede doar cu unul. Doar stă și privește și zâmbește, ceva ce nu am mai văzut demult. Oare și eu par la fel de liniștit? Mă uit grăbit la reflexia din apă. Nu. Ochii mei sunt agitați, cearcănele dezvăluie stresul, iar buzele sunt grele de la atâtea dureri nespuse. Încerc să stau drept. Am cu zeci de ani mai puțin decât el și nici nu pot sta drept. Mă tulbură din ce în ce mai tare acest gând. Fără să scoată un cuvânt, fără să mă privească măcar, bătrânul îmi atinge umărul. O baie de liniște îmi cuprinse corpul și mintea. Cu lacrimi în ochi îl privesc și printre buzele tremurânde se strecoară un „Cum?” ce abia a fost auzit. Își îndreaptă capul spre mine, dar privirile nu ni se întâlnesc. Inspiră, expiră și privește din nou lacul în liniște.

Era bătrân și vedea cu un singur ochi, dar vedea mai limpede viața decât mulți dintre noi.

 

 

[sursă foto 500px.com]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s