Apă

de Jeanina CÎRSTOIU

 

Astăzi e depre curgere lină în povestirea adusă de Jeanina Cîrstoiu astă-vară la Atelierul de creativitate prin scriere în cheia celor cinci simțuri desfășurat la Fundația Calea Victoriei. Jeanina scrie demult și scrie cu leac. Co-găzduiesc azi și aici o poveste care se află deja în casa ei, pe blogul Jeaninei povești cu și fără sfârșit. Povestea „Apa”… un nord cardinal ascuns pe harta simțurilor interioare. Vă mai invit apoi la încă o poveste rumenită tot în cuptorul atelierului de la sfârșitul verii și îmbrăcată în straie de Salvie și levănțică. Alte povești din zilele trecute sunt aici.

 

– Cum să plecăm? De ce?

– Au bătut tobele toată noaptea, focul se întinde din ce în ce mai mult. Trebuie să plecăm.

– Unde?

– Unde vedem cu ochii. Tu mai știi…?

– Ce?

– Să găsești apă…

O privi ușor confuz apoi râse stânjenit. Nu, nu știa cum să facă. În tinerețe găsise o baghetă de lemn, din cele care vibrau în mâna vraciului, atunci când acesta căuta locurile în care apa susura pe sub pământ. Mă rog, găsise e un fel de a spune, dar bătrânul nu l-a prins.

Se gândise de multe ori înainte la cum ar fi putut să o uimească; era mai tânăr decât ceilalți, dar avea încredere că va găsi o cale să o facă să îl vadă, și mai mult, să îl aleagă dintre toți cei care roiau în jurul ei.

Atâta doar că în mâna lui bagheta nu vibrase niciodată cu de la sine putere. Iar el spunea de fiecare dată că apa pe care el o simte e mult prea adâncă pentru a ajunge la ea săpând.

Ea îl privea cu încredere și speranță așteptând un răspuns. El ridică din umeri:

– Chiar dacă aș mai ști, nu mai am de mult bățul acela.

– Îl am eu, ai uitat că mi l-ai lăsat mie?

Uitase. Nu avusese altceva mai de preț să îi lase când plecase prima dată din sat. Voia să îi lase ceva drept semn că se va întoarce. Îi spusese să îl păstreze cu grijă, că bățul acela e magic, că poate găsi apă doar în mâinile lui. Îi era și acum rușine când își amintea încrederea cu care îi spusese minciuna, și se întristă puțin și la vederea feței ei încrezătoare din momentul acesta. Dar la ce i-ar fi folosit acum să recunoască? Mai bine să ducă jocul mai departe.

– Dacă îl mai ai, îl putem încerca. Aș vrea să mă rog puțin înainte. Adu-mi cartea.

Ea deschise dulapul de sub fereastră și cu mișcări pline de respect scoase cartea de rugăciuni și i-o întinse. Apoi, din spatele cărți scoase și bagheta veche și uscată, învelită într-o batistă. I  le puse în față, apoi ieși din cameră.

Se auzeau din nou tobele de la marginea satului. Focul se apropia. Cartea de rugăciuni îi tremură în mână, nedeschisă. O lacrimă îi tremura în colțul ochiului. ,,Asta e toată apa pe care sunt în stare să o scot…”  se gândi.

O strigă:

– Trebuie să plecăm! Strânge ce poți și pregătește-te!

Deasupra cărții, bagheta începu să vibreze și se răsuci ușor spre nord.

 

[sursă foto flickr.com]

 

2 thoughts on “Apă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s