Cerul de deasupra vremii

Mi-am ascuțit lancea cu gândul să-mping cerul deasupra vremii. Mi se părea că dacă bolta ajunge că cuprindă timpul, iar nu altminteri, aveam să străpung odată și-odată hotarul dintre cele două lumi. Nu mă gândisem aproape niciodată la dincolo, nu înainte de nu mai fi avut decât pământul de sub tălpile deja însetate de roua din amintirile viitoare. Pe ele le întorceam în roți mărunte și le fixam cu precizia acelor semețe de care-mi feream ochii aninați în ceea ce avea să bată la ușă. Cu sunete scurte în care știam că aveam să re-cunosc tot, dar în care îmi făgăduisem să mai las mirarea o dată să-mi inunde ochii cu candoare oarbă. Ce urzeam în inelele ce legau clipele-ntre ele ținea timpul strunit. La poalele fiecărui reazem străjeri severi vegheau ca cerul să nu cadă peste șubrezimile oamenilor. Făcusem prinsoare când vremea încă nu se număra în clipiri de stele că aveam să-l țin mărmurit, așa încât să nu cadă pe umerii lor povara coșcoavă a vremurilor. În turnul meu mă neclinteam legând roată cu roată până la sphaera caelestis. În fața ochilor mi se încuviința fără început și fără capăt cerul de deasupra vremii.

 

 

 

[foto: pinterest]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s