[…]

din rama în care fusesem prins între falduri de vopsea, priveam încăperea cu o curiozitate ce se reînnoia ori de câte ori întra cineva în încăpere. îmi plăcea îndeosebi când domnul S. venea în vizită și se așeza doar pe colțul stâng al sofalei. lăsa întotdeauna partea din dreapta liberă. spera fără greș că doamna D. se va alătura. dar nu, nici gând. mereu cu o batistă agățată de mâneca rochiei prea grele, doamna D. intra cu evantaiul desfăcut, iar pe deasupra lăsa doar ochii liberi. pe frunte își aduna un șirag de perle negre într-o coafură complicată. repede mi-am dat seama că-și ascundea vârsta de domnul S. naiv de tânăr și sfios. ochii nu o dădeau de gol pe doamna D. și nici pe mine – când privea unul dintre ei spre tablou, îi închideam deodată cum aș fi îndesat pe loc ziua în noapte. scăpam mereu neprins. chiar și când menajera se apropia și privea îndelung. scotea un „hm!” și îndepărta cu pămătuful praful. apoi pleca dând mai mereu din cap. și fredona. o zi n-a mai intrat și nici ieșit nimeni. nici domnul S. nici doamna D. am așteptat. o zi. și două. chiar și trei.
în globul de cristal vedeam cum părăsiră lumea din încăpere. pe neghicite dintr-un colț al ramei îmi apărură în tablou. ședeam acum alături tăcuți și fără vârstă. am închis ochii să nu mă dau de gol.

[…]