în suflul vântului oricât de slab

te aud mai limpede decât te voi vedea vreodată,

mă lași s-adun pe talpa șovăielnică

țărână pe care ai călcat odată ferm.

s-au așezat ani între mine și 

cuibul de lumină în care te-ai adăpostit,

aprind în nopțile cu lună nouă 

felinar palid ca să poți găsi

drum bun de-ntoarcere și călăuză 

să îmi arunci în drum 

raze de mângâiere surdă și de viață bună.

te aud mai limpede decât îți voi găsi chip viu

căci glasul tău îmbată inima și orbesc firea.

pân-am să te revăd, cu ochii minții îți croiesc conturul,

ești în orice, pulsezi în tot și toate lin.

în suflul vântului oricât de slab 

ești veșnic și tăcut și umpli lumea. 

[foto: flickr.com]