Fir de soare

Pe când Soarele preschimbat în chip de fată frumoasă coborî pe Pământ să-și bucure ochii de-așa priveliște nemaivăzută, Zmeul viclean o pândi și-o duse la capătul Tărâmului Viu, unde-o-nchise și-o-nlănțui pe veci să nu mai strălucească.

Lumea se mohorî, florile înghețară, vântul amuți, iar copiii uitară să râdă și să veselească toată suflarea. Când auzi de cele nelegiuite, un tânăr cu scântei în ochi și suflet înmuiat în curaj orb porni către hotarul Zmeului să zăgăzuiască pofta acestuia de-ntuneric.

În luptă crudă și dreaptă, ce ținu trei zile și trei nopți ne-ncheiate, tânărul Fecior îl răpuse pe Zmeu și-și dădu deopotrivă ultima suflare. Soarele se-agăță din nou în norii plânși de dor și strălumină iar Pământul în cele patru zări.

De-atunci nu-i chip să nu vestească dezghețul în fiece an, de-a lungul veacurilor, legând fir alb de credință de fir roșu-mpletit cu căldură topită-n miezul pământului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s