Ziua în care am decis să dau foc cămășii lui Ion Spânu

de Florentina Ionescu

Povestirea e mai jos se alătură experimentului de scriere variațiuni pe o temă dată – o fată, o ședință foto, o cămașă și cineva care o așteaptă acasă – pe care le găzduiesc pe Povești cu miez și vă propune o altă perspectivă.

Pe cele anterior publicate le puteți citi aici și aici.

Lectură plăcută!

Angajamentul 

Ion Spânu, un renumit fotograf bucureștean, este angajat pentru o zi de fotomodelul Mădălina Green, pentru a-i face un set de fotografii. Este vorba despre o ședință foto care nu se deosebește cu nimic de cele făcute de el pentru alte cliente. Dar Ion Spânu nu știe că îi va cauza o serie de probleme mai târziu, pentru că își va pierde ore bune (după ședința foto) încercând să o convingă pe Mădălina Green că acea cămașă verde care a rămas la ea dintr-o pură întâmplare nu are puteri magice, așa cum crede tânăra. Ea l-a sunat chiar astăzi să-i spună că aproape că și-a pierdut mințile din cauza cămășii despre care i-a mai spus că, în zilele în care o poartă, toți cei din jur îi spun doar adevărul. Iar pentru un fotomodel ca ea, adevărul poate fi uneori mult prea dureros. 

— Păi atunci n-o mai purta, i-a sugerat el. E simplu. 

— Nu pot, Ion, nu înțelegi! Sunt dependentă de ea. 

— De o cămașă? 

— Nu e orice cămașă. E cămașa de la tine. 

Ședința foto 

Mădălina Green, bruneta cu ochii verzi care este imaginea unui cunoscut brand de lenjerie intimă, sosește chiar în ziua de Dragobete la studioul foto al lui Ion Spânu, de pe strada Ghimpați. Îl cunoaște pe fotograful trecut de 45 de ani, cu maxilarul proeminent și cu fruntea lată, de la un eveniment monden, de pe malul lacului Snagov. Ideea ședinței foto a fost a ei. Voia niște fotografii cât mai simple, alb-negru poate, dar și unele color, în care să apară complet nemachiată, vulnerabilă, după cum i-a povestit lui la petrecere. 

— De ce nemachiată, o întreabă el în ziua ședinței foto. 

— Pentru că vreau să artă lumii ce se ascunde dincolo de cariera mea de fotomodel. O femeie cu câteva trăsături frumoase, grație moștenirii genetice, și cam atât. 

Ion se oprește câteva clipe din aranjarea aparaturii în micul studio. Pune deoparte, pe o masă, aparatul foto. 

— Câteva trăsături frumoase? Astea sunt singurele cuvinte pe care le-ai găsit ca să te descrii? 

Mădălina nu-i răspunde la provocare, își dă la o parte de pe frunte o șuviță de păr, o dă după ureche, clipește lent, iar genele lungi o apără întrucâtva de sursele de lumină din studio. Ochii ei verzi sunt ațintiți asupra lui Ion, care începe să caute ceva într-o geantă mare și neagră. 

— Ești una dintre cele mai frumoase românce, fotomodel cu o carieră internațională, și nici măcar nu-ți dai seama de frumusețea ta. 

— Exagerezi. Am un corp frumos, da, nu neg asta. Nu degeaba sunt imaginea unui brand de lenjerie intimă scumpă.

— Dă-i dracu’ de chiloți, dă-le-ncolo de sutiene! Ai un chip perfect, angelic, ești fotogenică până la lună și-napoi, dar tu nici nu realizezi cât de puțini oameni se uită la fața ta. Ce naiba vă fac ăia la școala de modeling, vă spală pe creier? 

Mădălina îi zâmbește ușor plictisită și se așază în fața unui panou alb, pe un scaun înalt de bar. Își trece iar degetele prin părul lung și mătăsos, cu aromă de cocos. 

— De-asta te-am angajat, domnule Ion Spânu. Ca să-mi captezi frumusețea interioară care se reflectă în chipul meu nemachiat. 

Ion se apropie de scaunul înalt pe care ea stă picior peste picior. O privește de parcă lipsește ceva. Îi atinge brațul. Îi zice să-și ridice bărbia. Ea se întoarce ușor spre el și se gândește în acele secunde că trăsăturile feței lui îi amintesc de un actor. Are ceva din Johnny Depp în tinerețe. Barba, ochii negri, maxilarul. Cu certitudine buzele. 

— Stai așa, nu începem încă. Am pe undeva pe-aici o cămașă verde. 

— Dar ce-are bluza mea roșie? 

— Crede-mă, cămașa asta pe care ți-o aduc acum o să-ți complimenteze culoarea ochilor. 

— Ce clișeu obosit, râde Mădălina și îl privește cum caută într-un șifonier înalt, situat în colțul încăperii mici, pe care până atunci nu îl observase. 

— Crede-mă, Mădălina, cămașa asta verde îți va schimba viața. 

Zâmbesc amândoi în același timp, ca doi adolescenți care au chiulit de la ora de educație civică. Ion se întoarce cu un umeral pe care se află o cămașă bărbătească din mătase, de culoarea frunzelor de frasin în zilele caniculare de vară, cu piatră cubică încinsă în Centrul Vechi al Bucureștiului. 

— Hai, pune-o pe tine. O să vezi ce sexy e. 

— Mulțumesc, o să merg pe mâna ta. Tu ești expertul, îi zise Mădălina coborând de pe scaunul înalt. 

El îi arătă în ce direcție se află baia, ca să se schimbe cât mai repede. 

Adevărul iese din mătase 

Nici nu intră bine Mădălina în apartamentul din cartierul Dorobanți, în care locuia împreună cu actualul ei iubit, că o cuprinde o stare de îngrijorare soră cu anxietatea. A uitat să îi înapoieze lui Ion cămașa verde de mătase. E prea târziu să se întoarcă acum la studio. El i-a zis că are planuri și că va pleca din oraș câteva zile, poate chiar o săptămână. Nu i-a spus unde pleacă, iar ea nu a întrebat. Bine măcar că are numărul lui de telefon. L-a trecut în agendă Johnny Spânu. 

După zece minute în care Mădălina și-a făcut tot felul de scenarii, iubitul ei, Cosmin, iese din duș, înfășurat în prosop. Se apropie de ea și o sărută scurt pe buze, apoi se uită rapid la ecranul telefonului mobil de pe masă. 

— Cum a fost ședința foto? 

— Interesantă, răspunde ea, după câteva secunde de ezitare. 

Lăsând telefonul deoparte, Cosmin se apropie de ea și o analizează din cap până-n picioare, de parcă ar avea puterea lui Superman de a vedea cu raze X. Își dă seama că ceva nu este în regulă. 

— Auzi, parcă de dimineață erai îmbrăcată cu altceva. N-aveai o bluză roșie? 

— Ah, da, păi să vezi, iubire. Înainte de ședința foto, Ion mi-a dat o cămașă de la el din garderobă. Avea un dulap întreg acolo, la studio. 

— Așaaaa? 

Cosmin lungește cuvântul și pare că devine interesat. 

— Ce generos din partea lui. 

Îi întoarce spatele tinerei și se îndreaptă spre dormitor. Mădălina îl urmează și ar vrea să îi pună o mie de întrebări, doar că nu prea știe cu care ar trebui să înceapă. 

— Doar atât ai de spus? 

— Păi și ce-ai vrea să spun, Mădă? 

— Că te deranjează că am venit acasă îmbrăcată cu cămașa altui bărbat. 

— Asta ar însemna să te mint, iubire. 

— Adică nu te deranjează absolut deloc? 

Mădălina ridică vocea și se apropie de el. Simte că e pe cale să răgușească, dar nu vrea să-i facă o scenă. Ce figură mai e și Cosmin ăsta. El începe să își tragă o pereche de chiloți și apoi îmbracă o cămașă albă. 

— Mi-ai văzut pantalonii ăia bleu, subțiri? 

— De când ai devenit așa de nepăsător? Acum nici două săptămâni îmi făceai crize de gelozie când veneam acasă, că de ce fac poze în chiloți și în sutien. Și-acum… 

— Dar tu de când ai devenit așa de neîngrijită? Cum te-ai dus tu la ședința aia foto fără un strop de fond de ten? Nu tu rimel, nu tu unghii, nu tu ruj. 

— Ce vrei să spui? 

— Că nu-i de mirare că i s-a făcut milă fotografului de tine și ți-a dat o cămașă de mătase de la el. Tu nu știi ce scumpă e mătasea? 

Mădălina tace, iar Cosmin e ușurat că ea nu-i răspunde. Nu mai are timp de stat la discuții cu ea, este deja în întârziere. Se așază pe canapea și începe să se încalce cu pantofii negri de piele. 

— Unde pleci? 

— Mădă, dar ți-am spus de aseară. Sunt invitat la un eveniment. 

Îl privește pe Cosmin cum își încheie nasturii de la cămașă și cum își prinde un papion negru la ceafă. 

— Te-am pupat! Nu sta după mine. Ah, și vezi să nu mănânci toată cutiuța cu foie gras, că bănuiesc că ți-e foame după ședința asta foto solicitantă. 

— Nu-ți face tu griji. 

— Da, iubire, dar mă gândesc la tine și la lupta ta zilnică cu cântarul. Știi că te-ai îngrășat în ultimele zile. Nu mai e nevoie să-ți zic și eu. 

Telefoanele 

— De ce nu răspunzi la telefon? De ieri tot încerc să dau de tine. 

— Dar ce s-a întâmplat, Mădălina? Ți-am spus că voi lipsi din oraș câteva zile. Am o ședință foto la Sinaia. 

— Dă-o dracu’ de ședință foto! Din cauza cămășii tale aproape că mi-am pierdut mințile. 

— Ce cămașă? Ah, aia verde. Am și uitat. Nu-i nimic dacă a rămas la tine. O recuperez altă dată. 

Îi închide telefonul înainte ca Mădălina să aibă șansa de a-i explica toată situația. 

Îl sună din nou, peste o oră. 

— Ion, nu înțelegi. Cămașa ta mi-a făcut ceva. 

Mădălina trage aer în piept și respiră adânc de câteba ori. 

— Mădă, cămașa mea nu ți-a făcut nimic. Liniștește-te. 

— Nu-mi spune tu mie să mă liniștesc. De când o port, de când mi-ai dat-o, n0am mai auzit nicio minciună. E ireal ce mi se întâmplă. 

— Bine, dar… nu înțeleg. 

— Nici eu, dar e adevărat. 

— Încearcă să te calmezi, Mădă. Probabil că ai un atac de panică mai mic. 

Mădălina oftează în telefon și se uită la marginile cămășii verzi. Mai mult ca sigur că el se gândește cum să îi închidă mai repede telefonul. 

— Mă crezi nebună. 

— Da… Adică nu, se corectează el imediat. Am vrut să zic că… 

— Vezi? Nici tu nu poți să mă minți. S-a întâmplat ceva! 

Acum Mădălina simte că trebuie să-i explice în cele mai mici detalii teoria ei și tot ce i s-a întâmplat din ziua în care a îmbrăcat prima dată cămașa bărbătească și până acum. Ca de exemplu, când șoferul de taxi i-a spus direct, când a coborât din mașină, „Mamă, dar la banii tăi puteai să lași și tu un bacșiș mai mare”. La supermarket, când lua de pe raft o cutie de detergent sub formă de capsule, o mamă care-și ținea fiica de cinci ani de mânuță i-a zis Mădălinei privind-o în ochi: „Uite, mami, și femeile care apar pe panourile cu reclame, în chiloți, trebuie să și-i spele uneori”. Iar picătura care a umplut paharul și a făcut-o să îl sune pe Ion Spânu, fotograful ei preferat până deunăzi, a fost remarca pe care i-a făcut-o Anca, femeia care se ocupă de PR în numele ei: „Zău, Mădă, bea și tu mai multă apă, că ai un ten atât de tern. Și aplică și tu o mască, un tratament, ceva, pe păr. Ai niște șuvițe arse, tu nu le vezi? Hai că ți-am găsit pe net un alt salon, la care te-am și programat pentru niște tratamente anticelulitice agresive”. Angajata ei care îi făcea PR pe toate platformele de socializare și care o complimenta zi de zi s-a apucat apoi să-i înșire toate minusurile ieri – și asta înainte să-și bea cafeaua. Până la pauza de prânz, Anca i-a făcut capul calendar, cu o listă de defecte fizice care trebuiau urgent corectate și fără nicio minciună strecurată între două remarci. Nici măcar una mică, de genul „Vai, ce-mi plac unghiile tale!”. Când a întrebat-o pe Anca dacă crede că s-a îngrășat, aceasta i-a răspuns fără să stea pe gânduri: „Da, Mădă, ești mai grasă decât erai când te-am cunoscut eu prima oară”. 

Mădălina dă foc adevărului 

După aproape trei zile în care a primit răspunsurile – a se citi adevărurile – pe care nu și le dorea din partea celor din jurul ei, Mădălina a ajuns la o singură concluzie. Cămașa trebuia distrusă. A fost prea mult pentru ea. A devenit chiar dependentă, după cum i-a mărturisit lui Ion Spânu: o rodea curiozitatea, la început, să afle ce vor spune oamenii despre ea. În timpul unui interviu în direct, de seara trecută, realizatorul emisiunii o pusese la colț de-a dreptul. După cum știa întreaga planetă, fotomodelul Mădălina Green militează pentru drepturile animalelor și donează bani lunar către PETA. Însă realizatorul interviului i-a servit-o fără niciun ocoliș: „Știm cu toții, Mădălina, că adori hainele din blană naturală. Ți-a scăpat mărturisirea asta chiar într-un interviu recent publicat într-o revistă glossy. Nu te mai ascunde după deget. Paparazzi te-au surprins la trei evenimente diferite cu trei haine de blană diferite. Fii sinceră cu telespectatorii: câte haine de blană ai în dressingul tău?”. 

Spre încântarea lui Cosmin, care se săturase – și îi și spusese asta – să o vadă îmbrăcată în aceeași cămașă verde, Mădălina ia într-o seară de luni o foarfecă, taie cămașa în bucăți mici, le aruncă într-o găleată de metal și le stropește cu puțin gaz folosit de Cosmin pentru reîncărcarea brichetei lui de colecție. În acea seară, când Cosmin este plecat la o petrecere, Mădălina dă foc cămășii din găleată, pe terasa apartamentului lor, și o privește arzând. Trage aer în piept, se îneacă preț de câteva secunde cu fumul din găleată și se declară mulțumită de ea și de această etapă încheiată. N-a fost atât de greu pe cât se aștepta. 

Trei zile mai târziu, după ce s-a liniștit, Mădălina primește un telefon de la Ion Spânu. E conștientă că el o ignorase în ultima perioadă. De aceea nici nu l-a mai sunat, pentru că oricum e un prost. Îi răspunde după al doilea apel și este surprinsă de cât de calmă este acum, după ce i-a distrus cămașa scumpă. 

— Mădă, salut. Uite, m-am întors ieri în București. Am developat filmul și am scos fotografiile cu tine. 

— Ah, ce mă bucur. De-abia aștept să le văd! 

— Nu știu cum să-ți spun… Cred că s-a întâmplat ceva cu filmul în timpul developării. Nu e ca și cum nu am mai făcut pe peliculă… În toate pozele ești goală. Nici urmă de cămașa verde. 

***

[sursă foto pinterest]

3 thoughts on “Ziua în care am decis să dau foc cămășii lui Ion Spânu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s