așa a fost și cu dorurile

dacă n-au mai avut pe unde să încolțească și-au urcat

rădăcinile printre pietre plângând după cer.

în carnea norilor și-au găsit câmp fertil și lacome

și-au înfipt dinții în trepte îngropate

în iarba tânjirilor frânte

la jumătate.

cu fiecare surâs a mai crescut un fir de iarbă

naiv și candid

și și-a înălțat bărbia

cât să te vadă mai bine.

dacă n-ai știut să-mi fii

ai hrănit tot ce aveam eu

mai scump.

de atunci cresc pui dintr-un mine și tine năluci rătăcite

într-un vis-viață cu cheia zidită

sub ghicitorile fără curaj.

așa a fost și cu dorurile.

mai știi?

[foto flickr.com]