Om nelalocul lui

de Carmen Ioniță

Parte din atelierul Exerciții de stil – scriere creativă în registre multiple desfășurat în august la Fundația Calea Victoriei, această povestire este semnată de Carmen Ioniță și vă invit la lectură plăcută! Pe cea anterior publicată o puteți citi aici.

Nici nu mai știu cât a trecut de atunci. Să tot fie vreo 10 ani, dar ce îmi amintesc foarte bine este că primul semn de loc nou pe care l-am simțit  fost aerul: mai umed, mai proaspăt, mai rece. Era întuneric și imaginile pe care le aveam din poze încercau să-și găsească ușor-ușor corespondențele în orașul real, doar sub lumina câtorva stâlpi stradali, prea puțini parcă pentru necunoscutul prea mare în care mă aruncasem fără multe coordonate. Am rămas doar cu Diana și căram după mine geamantanul mare negru și geamantanul mic roșu pe trotuarele cam neprimitoare.

Când mă gândesc acum, unele lucruri parcă s-au mai șters din memorie, deși mie îmi par mai vii ca niciodată, cum ar fi mirosul de pub britanic pe care aveam, în timp, să-l înscriu adânc în memoria de lungă durată. Obosite de greutatea geamantanelor care cu câteva ore înainte ni se păreau neîncăpătoare pentru a muta esențialul dintr-o țară în alta, ne-am hotărât să facem un scurt popas pentru un pint de bere: un soi de împărtășanie a locului, aș zice azi privind în urmă. Începuse să plouă mărunt, o ploaie care nu s-a mai oprit 10 ani, sau doar foarte rar; nici nu mai știu câte zile am avut o umbră de soare. În fine, mirosul de bere impregnată în lemnul barului, lumina difuză și accentul britanic al celor câțiva oameni care mai erau în pub au compus uvertura maturizării mele. Nu eram preocupată atunci să rețin detalii, dar cumva ele și-au găsit drum drept spre amintirile mele ancoră; să fi fost noutatea, să fi fost emoția începutului, ce-i drept nici nu mai contează acum. Gustul amar al berii nu mi-a plăcut și nici după 10 ani nu mi-am adaptat papilele gustative la el; mă gândesc din timp în timp că poate de-asta am plecat. E un motiv pe care mi-e rușine să-l împărtășesc, pentru că pare exagerat: doar poți să nu bei bere și să-ți fie foarte bine. Dar chiar poți să-ți desfășori viața socială prin puburi britanice, să respiri respirația berii din lemnul barului, să-ți înmoi coatele când plătești în ce s-a scurs din berea celui de dinaintea ta, să asculți spuma liniștindu-se după o turnare prea bruscă la înclinarea nepotrivită a paharului și să poți să fii împăcată că tu nu simți emoția unei beri reci? Eu n-am putut și de-asta cred că n-am simțit permanența legăturii mele cu locul, n-am reușit să simt locul cum e el dat să fie simțit și am crezut că n-ar fi drept să-i rămân martor-intrus. 

(…) 

10 ani mai târziu, cu alte două geamantane: unul în spate (am devenit mai practică) și unul mic pe rotile, îmi luam rămas-bun cu iz de adio.

[foto: pinterest]

One thought on “Om nelalocul lui

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s