Tag Archives: cantec

Șoiman drag și Sânzioană

Sanzioana

Sânzioana: Mi-s făcută Sânzioană, născută din ceruri sfinte, leac să dea, doruri alinte. Vârtej mă răsuce, sus-sus mă tot duce, ochii îmi văd și n-ar crede ce duh, hram ne poartă, ce drag, ce mirare? Ce-i gol și se umple? Ce-și cere-alinare? Tânjire-i pe-acolo, și drag de trăit. Și mintea mi-i sfredel și vrea să priceapă, dar cum îi cu visul, și cum e cu dorul? Zici bine, mă iartă, m-am înflăcărat. Oi pune cenușă pe focul stârnit, de vrerea-ți mi-o cere. Oi sta cumpătat. Să fug să m-ascund? Să tac necurmat?

Șoiman: Degrab’ m-am întors și îți zic: Ioană-ți rămân doară ție, în glas, în făptură, în orișice pas. Ioană, tu cheamă-mă, ș-am să îți vin, să-ți ies doar în cale, cu har și cu plin. Rămâne-mi Ioană doar nume cu tine, în el drag comoară de suflet, de cânt ce mai vine… Haide, povești să-mpletim, cunună sub lună să fim, a-tale-or fi toate, Ioană pe ele pecete-i. Nu de-alte-urechi, guri flămânde fi-vor grăite și coapte, ci iscusit frământate și-n noapte, de spiritul cheamă și cere, de versu-i cu dor și cu vrere.

Sânzioana: Nici eu nu știu, Doamne, cu știre, pe vers cine-a pus stăpânire. Mi-i muza febrilă, iar mâna cuminte, docilă și scrie, și curge cu miere în vrie. Mi-e frică s-o las să nu fugă, că umbre de vis, vers și vrajă, simțit-am-n-alt trai, iar nu ăsta, de-mi pune covor bun de rai.

Șoiman: Versul tău meșteșugit, cu al meu bun împletit, nuntă-n cer făcut-au iute, nu-i om, piatră să le mute. Raiul e al lor, nu plec, bun nectar încă să-nec, am de trebuință. Ce drag mi-i, ce bine! Tu drumul să nu dai. Îmi vine pe dat să-ți răspund la misivă, dar mă las vreme de-un pic în derivă, de îmbătare de vorbe cu har, care nu-i dubiu ca pun pe jar, obraz roș jucăuș de Ioană, de cumințit doar-n altar, în naos, ori strană.

Sânzioana: E răsfăț de Sânzioană, capul limpede nu-ți bate, ci leagă mai bine liană cu vers ce razbate. Mi-s poveștile-aburinde, pernă moale au nevoie c-altfel iată foc ce-aprinde. Hai ș-om pune rumeguș, cremene și iască arcuș, să ne cânte-n zori de zi, foc s-ațâțe iar de vii. Ș-acum să ne strecurăm agale, pe sub vise iar la vale…noapte bună?

Șoiman: Haide lasă-te în noapte, oi aluneca în șoapte, brațe te vor legăna, vise îți vor îngâna…noapteee buuunăă…

Sânzioana: Cu soarele-n sus, de-o suliță pus, ba pitit sub nori, ba ascuns în ceață, își uită deja bună dimineață și-și cere cu drag și dor presărat, și cântec și vers și surâs vinovat. Să priceapă ea, de-i e clară mintea, viața că te cere, vremea să ți-o fure și că slobod fi-vei doar la asfințit? Căci cuminte, eu promit a fi, dară grea tânjire mie îmi va fi. Fără îndoială, fi-va-mi așteptarea dulce, nu amară. Du-te că te cheamă, când te-ntorci grăbit, pune-o șoaptă-n poartă și un ciocănit. Ușa-ți voi deschide către lumi silfide. Ușă neatinsă de vreun ciocănit, șoaptă ne-adusă de vreun vânt vestit, ochi tânjiți în zarea goală, flori de lacrimi șad în poală. Fie-ți calea-ntinsă, cu falcăr-aprinsă, drag de nimenea, graba te cuprinde către ușa mea. Asta nu e dară decât biată punte, între glas din urmă ce l-am auzit, urcă sus în el, de-ți seamăn-a luntre sau uită de el.

Șoiman: Cum oare uitate-aș dară? Îmi întind răbdarea cât un cocoloș… Făcură sus salturi de lumină ambră, pe aripi de lung-așteptare, cu inima pungă, cu vremea prelungă, nimic nu-și găsea loc și stare. Versu-ți era fermecat, vorba-ți aurită, cum de n-oi pleca urechea la susur de vrere dorită? Ce să pricep eu din asta? Că dor se pieri pe fereastră? Sprintenă arcadă peste orice nor, era să ma sfâșiu de atâta dor! Și de-atunci încoa’ viața mă chema, trag nadejde chioară… nu te-oi supara, daca ăst ficior smintit, vine iar să cânte-n strună… dupa asfințit. Sânzioană… dor iubit. Ce-i dorul, tu, Sânzioană? E strop de pelină sau chip de lumină? E vânt buclucaș sau suflet trufaș? Cum să piară?! E-aci… și mă ține… of, drag Sânzioană…

Sânzioana: Mustrare-așa dulce, ce pune pe frământare cruce…mai vino-mi…mă-nfrupt… mă furară și locuri și vise, mă furară povești.

Șoiman: Păi, locuri cu oameni-povești eu n-ascult?

Sânzioana: Păi ele-s făcute să vină la viață când muzele-or râde de mine paiață, cerneala din toc de mi-s-ofili, le-oi scoate din umbră și le-oi povesti. Ca mâine-i cea ziua și-ncet pic de nod mi se pune, ce gâtuie slab și apos, glasul sfios mi-l apune.

Șoiman: Așa… chiar mai mult, și la mine. Ce-oi spune?! Mă calc peste mine într-una și vorbe nu-mi vin… chiar niciuna…

Sânzioana: Zic să fim cu noi și în firea lumii, lasă griji departe, sunt temeri deșarte. Vino-mi, și nu zăbovi! Și vino-mi cu tine! Așa să îmi fii!

 

[Foto © Eric Geidl]

 


Când se cască cerurile

fairies

 

Mi-s născută Sânziană,

și sortit sa fiu Ioană,

când se cască cerurile,

de coboară duhurile,

să sar peste focuri,

să joc in vazduh,

cu părul cazând,

și goală și vie,

să umplu cu farmec,

să chiui,

să zburd.

Cu flori mă hrănesc,

cu apă mă zvânt,

sunt nimfă de lună,

fac soare cunună.

În palmă lumină,

cânt cântec duios,

urechea-ți aude pe mine,

cu versul vrăjit,

cu leac de-auzit.

Ce cântă în jur tu n-auzi,

ești orb și ești surd

și m-auzi doar pe mine.

Clopot răsună pe glezna nebună

și nu mă opresc până-n ziuă,

când rouă îți picur-n suflet cu vrajă.

Făgăduială-ți aduc că,

pe ziua mijită de mâine, vin iar.

Te duc, mi te duc dar în vis.

Cu dans și descânt,

cu-mpletitură de drag

de lumi fermecate

de doruri furate,

când încă pe dinăuntru

îmi cântă-răscântă vers copt,

vrajă vie pe muzică-n veche chilie

și noaptea-mi încântă.

Te du de-ți așteaptă zorii

să-ți îndure norii

să lase cer curat

cu soare picurat,

și caută și cheamă-mă iar.

[Foto ©  August Malstrom – Dancing fairies (detaliu) 1866]


Joacă copilă cum îți cânt

dancing-trees

Joacă copilă cum îți cânt,

joacă cu părul în vânt,

mai joacă-mi o dată în vis,

învie iar lumi din abis,

pământ să tresară sub tălpile tale

viață nebună să lase să râdă.

Prin tine.

..    ..

Cazi în vrerea valurilor,

lunecă-te în șoapta lor,

lasă-le să-ți curgă

sufletul să-ți ungă,

ochii să ți-i umple,

pielea să ți-o zvânte

cu vânt de iubire.

..    ..

Joacă copilă cum îți cânt,

joacă și, hai, ia-ți avânt,

zările să le-mpresori,

cu tălpi aburind,

în urme ghicind.

A tine.

..    ..

Fie-ți luna felinar,

noaptea să te crească,

copaci vii să te-nfrunzească,

lună să te învelească

în lumină de-avatar,

ca să mi te-ntorci sălbatic

din vieți retrăite,

în rochie de ceață

cu fire-nvrăjite

și să tac.

Cu tine.

[Sursă foto: © Igor Zenin]


Ioană cu înger în trup

angelIoană zăludă,

cu gură agudă,

cu ochi de zanfir,

cu păr de mătase,

vino, dansează-mi

cu joc de copil,

și cântă-mi

în șoaptă tiptil,

și vino, ursește-mi

cu grai de crăiasă

și ia-mă și du-mă acasă.

Ioană cu înger în trup,

cu aripi de nori,

cu piele de flori,

vino și toarnă apă vie

de leac să îmi fie,

vino și varsă apă ne-ncepută,

să știu viață neavută,

să-mi zici mie ce-o să vie,

fă-mi noaptea în zi,

fă-mi ziua-n lumină,

și vindecă-mi trup

și spală-n uitare

și naște-mă iar

și cheamă-mă dar

și ia-mă și du-mă acasă.

[Photo © Paula Allison]


Și-am plecat

Wintertraveller_SpencelayhȘi-am plecat

…să găsesc apă de rouă

să umplu desagă nouă

să bat lung din ușă-n ușă

să cânt of și dor și râvnă,

ca să-ți vin cu luna-n prag.

Luna să te învelească,

soarele să te-ncălzească,

iarba să te-nvețe pașii

către dor de mine.

Și-am ajuns

…să umplu ulcior cu rouă,

să prind stele-n sac de iască,

în buchet să le-mpletesc

jurubițe să urzesc

farmece s-alunge

visele nu-mi frânge

ochii nu mi-i plânge,

curgă apă vie

prin vine, prin carne

prin oase, prin tâmple

să curețe rele

să scape de iele.

Luna să te învelească,

soarele să te-ncălzească,

iarba să te-nvețe pașii

către dor de mine.

Deschide-ți fereastra

nalucă de fată,

dă drumul la poartă

și ia-mă cu tine și du-mă

cu râvnă departe.

Și calcă pe rouă

și bea apă vie

și-aleargă desculță,

iarba să te-nvețe pașii

către dor de mine.

[Mulțumesc Jeanina Cirstoiu pentru inspirație 🙂 și din nou Mario Barangea pentru bobârnacul de a mă lua în serios cu basmele și ielele :)]

[Photo Charles Spencelayh – A Winter Traveller 1895, ulei pe pânză]


Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

Ethnography.com

A group blog on a wide variety of topics related to anthropology & sociology

Savage Minds

Notes and Queries in Anthropology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Corina Savu

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

FLOAREA DE LOLDILAL

POVEŞTI... şi alte alea

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..

Barbecued feelings.

This is my soul.. on a tray.