Tag Archives: datini

Cer de aur peste noapte

cer de aur peste noapte

Una dintre sandale îi rămăsese agățată de un cui ruginit pe care bunicul nu-l bătuse bine. Stătea cu piciorul drept ridicat cu o treaptă mai sus pe scara de lemn, iar cu cel stâng atârnat încă. Nu era convinsă că-i era teamă să nu-și rupă de tot cureaua sandalei, ori îi era pur și simplu frică să urce. Se visase de multe ori sus în podul taininc. De-acolo auzea în serile de vară triluri de păsări, cum nu mai auzise în niciun crâng. Bunicul n-o lăsa, spunându-i că podeaua e prea veche și putredă și se poate frânge oricând sub ea. Iar ei i se părea că până atunci prea fusese cu ascultare, așa că, acum cât bunicul își pregătea plugul în spatele grădinii, putea să urce nestingherită.

Greu își ținea răbdarea în frâu, când știa că de-acolo se aud vara păsări cu pene de mătase, cum le zicea bunica, iar dimineața soarele se strecura printr-o gaură prin țiglele acoperișului și cădea drept pe fuiorul cu care torcea bunica lână, pe când ea era un cocoloș cu ochi. Atunci abia dacă deslușea printre amintiri tulburi chipul bunicii. Era o minge de lumină amestecată cu miros de fân și lapte dulce, nu un chip de om. Așa era bunica. Ica își amintea însă mai limpede chipul de pe care se ștersese amintirea oricărui zâmbet, cel al bunicului. După ce s-a stins bunica, Ica a rămas doar cu înfățișarea lui întipărită în minte, goală și amorțită. Ica crezuse că plecase și bunicul, pentru că omul care îl locuia acum pe el nu avea decât numele lui. Sufletul îi plecase odată cu bunica. Atunci a priceput că bunica plecase cu două suflete dincolo, sus. Așa că trebuia să urce.

Știa sigur că Pasărea cu pene de mătase nu era povestea bunicii, deși cu vorba lină a ei, Ica era încredințată că toate poveștile fuseseră izvodite de bunica. Nimeni nu mai șoptea povești așa de tâlcuite ca ea. Așa că, de bună seamă, și Pasărea cu pene de mătase trebuie că venea de-și făcea cuib primăvara în podul unde pasul ei nu era îngăduit, chemată tot de bunica.

Pe când bunica respira cumpătat să nu grăbească în mod nechibzuit sfârșitul, șoptea slab Icăi să urce în pod, dar nu înainte de ziua care se-mpreună cu noaptea, căci pasărea n-ar fi venit mai devreme. Atunci, spunea bunica, vine Pasărea cu pene de mătase și cântă numai pentru urechi care știu să asculte. Atunci putea s-o mai vadă o dată, pe ea, pe bunica.

Cu piciorul drept bine înfipt acum pe ultima treaptă, Ica făcu să dispară sforile nevăzute de frică ce îi țineau cureaua sandalei proptită și zvâcni înainte. Acolo, în podul ținut mult timp departe, avea să reverse cer de aur peste noapte. Era vremea din an în care ziua se-mpreuna cu noaptea, iar păsări cu pene de mătase zboară cu suflete odihnite spre tărâmuri de oameni neghicite.

[Sursă foto – Illustratosphere]


Pentru că datinile mor

Am plecat, așa, în amurg de octombrie. Cu frunze-mpurpurate, galbene sau simplu ruginii. Copt, cum voiam noi, așa ni se dădea octombrie. Am plecat la drum cu Ioana, cu Laura, Ruxandra, cu Mădă, Maria și Dragoș. Și am mai plecat la drum cu o traistă plină-ochi de curiozitate astâmparată doar de drumul care dura cel putin o oră și jumătate. Nici toamna la apus nu-mi dadea altă șansă decat să respir lung și s-aștept împăcat. Deși pe sub torpedo băteam obraznic din pinteni…DSCN8331

Am ajuns mai iute decât am crezut, pentru că ne-a furat toamna și drumul și nerăbdarea. Și ne-a purtat într-o comună în sud, mai jos de Giurgiu, se cheamă Găujani. Unde la primul cuib de berze stă Părintele Vasile, iar la al treilea Doamna Enache. Am ajuns prima dată acasă, în comunitatea pe care am adoptat-o astă-vară. Să-i văd pe oamenii care nu știu ce-s alea piedici ori frâne-n calea lor. Să-i vad la ei, acasă.

DSCN8330

Să fii primit cu suflet cald, cu masa grea, paharul plin, cu brațe primitoare, cu spuse și nespuse și cu povești din moși-strămoși apuși demult, ștergare albe, cusute cu drag de oameni cu zâmbete și riduri de bucurie pe chipuri vii, cu viață neobosită în ciuda traiului povarnic, e parcă dar de oameni rari. Frumoși până la cer și înapoi. Și rari. Că din puținul lor, nu pot să se abțină să nu ne dea și nouă pe de-a-ntregul cam tot ce au. Iar noi, umili să fim în locul în care să primim așa belșug? Așa a fost.

Părintele Vasile și Doamna Enache sunt nepământeni. Și-or pus ei poalele-n cap și și-or zis: no, amu (da, Părintele vine din Bistrița și și-o păstrat omu’ graiul și obiceiul) dacă n-o face nime’ pentru noi, apăi numa’ noi rămanem să facem. Și a adus nu numai vorbă cu duh de Sus printre oamenii pe care-i păstrorește, ci, cu mânecile suflecate, spirit viu și trudă neistovită, i-a smreduit și pe alții de și-or făcut traiul mai bun. Așa, cu puținul pe care îl au. Și pentru ei. Acu’ se duce vorba prin vecini, prin alte sate or vrea și alții să facă treabă, ca-n Găujani.

DSCN8530Datinile mor. Oamenii pleacă din sate. Iar cei mai în putere pleacă afară la munci, de le ramân copiii stingheri și vin de caută alinare în poveștile Părintelui. În curtea bisericii e loc de joacă pentru copiii satului. Că cin’ să-i îndrăgească și să le dea povețe? Părinții îs plecați, doar, nu? Părintele Vasile e-n plus părinte peste o ceata de copii. Sunt ca ai lui, că cine mai stă să cearnă diferențe?

Nici Doamna Enache nu se lasă. S-a pus pe treabă încă de-acum doi ani. Și-a chemat ajutoare și a înființat așa cum s-a priceput o asociație care sa îi ajute să construiască una-alta. Și-au pus în gând să devină ei înșiși un izvor bun de muncă, acolo-n sat. Așa că au învățat, cum să facă să fie luați în seamă de mai-marii din comună, de oameni cu dare de mană, cum să școlească țesatoare să aiba ce munci, să aiba ce lăsa copiilor, să crească bunăstarea cu un strop.

Pentru că oamenii se duc și datinile mor.

DSCN8319

Doamna Cornelia Enache și Părintele Vasile Pop sunt fondatorii Asociatiei Datini-Educatie-Cultura, Găujani. Sub îndrumarea Fundatiei PACT, au construit o afacere socială, prin intermediul căreia vor să dezvolte comunitatea săracă din Găujani. Au creat un atelier de croitorie unde se vor țese cămași școlare stilizate, cu motive populare locale, care au fost culese în urma cercetării etnofolclorice din cadrul proiectului Tradiții-Identitate-Bunăstare locală. 

I-am vazut, i-am cunoscut. Îi susțin și îi admir. Ca ei sunt puțini, dar îi inspiră pe mulți.

‘După datină mă port’ cu drag și aici  🙂

[Foto © Laura Oancă și Ioana Traistă]


Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

ethnography.com

a group blog on a variety of topics related to anthropology & sociology

Savage Minds

Notes and Queries in Anthropology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Savu Corina

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

Sans Titre

Pretty in Scarlet - îmi stă bine în roşu

Endorfinul

Diminueaza perceptia durerii - Genereaza fericire !

A d i n a M i r e l a B u r l a n

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare Oamenii care visează sunt suflete prețioase

VER0-VIZIUNI VIRTUALE

POVESTIRI SF & F... ŞI ALTELE

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..

Barbecued feelings.

This is my soul.. on a tray.