Tag Archives: Miluna

Miluna

A fost odată ca niciodată la marginea unui codru bătut de vânturi mușcătoare pentru cei ce nu erau de-ai locului, chip nemaivăzut de ființă străluminată de-un soare-al ei. Pe când se scobora agale să ieie Apă ne-ncepută, crăpă lumina zorilor. Primele raze pe jumătate strecurate printe frunzele copacilor abia dezmorțite, slab țesute printre firele ierbii aruncau flăcări de viață în pădure. Soarele schimba aerul nopții cu cel al zilei, vântul se îmblânzea în el și devenea suflu de viață nouă acolo, în îmbrățișarea crudă a pământului din fiecare zori de zi. Mereu alta.

Scorburile care mâncau măruntaiele copacilor o ascundeau uneori pe Miluna care ar fi vrut să afle de unde-și trag copacii seva? Cum urcă hrana pământului prin rădăcini sus-sus în ramuri? Cum de se dăruiesc soarelui în foi verzui cât era primăvara ea de verde, până-ntr-un ruginiu de purpură ce-și plânge dorul în lacrimi roșii, în toamnă cu rășină. Se vâra-n scobiturile trunchiurilor și-și făcea casă și coperiș. Pe dinăuntru, ferită de toate cele ce foșneau în jur, asculta cum el, Copacul Viu, așa-i vorbea în limba vieții. Așa fu de-adâncită în vorbele toate pline de cel mai dulce duh, că tot uită că-n seara ceea fusese chemată să prăznuiască dimpreună cu paserile serii. Copacul Viu o învățase limba viețuitoarelor și, uite-așa, de drag ce le era acestora, Miluna mergea la sărbătoare mare, dar mai ales cu dans.

Cu urechea strâns lipită de glasul înțelept al Copacului Cel Viu se scurse Ziua toată și uită aproape de Soare Apune, când de pe-o ramură din cele-ntortocheate, un Șoim Măiastru, maimar defel, i se-așeză pe umăr. Șoimul era știut că din tot ce-adună face și clădește palate-ntregi de lumi ce nime’ din pădure n-a văzut. Numai că de acolo-ascunsă, cum era ea în trunchiul de copac, Miluna nu-l vedea, ci doar auzul îi era fermecat de vorba lui tulburătoare. El, tainic, însă cu voce hotărâtă, îi spuse fără greș deseară să se ducă la mare sărbătoare cu dans ce nesfârșește, iar acel dans ce va să vadă Miluna să-l picure apoi în vers, ori fir țesut cum numai fată ce știe să ieie apă ne-ncepută știe a pune-n miez de cuvânt.  Cu ochii mari, adânci de tot negrul cel codru, Miluna prinse îndemnul Șoimului Măiastru mai presus de chemările paserilor serii de care uitase. Simți îngrijorarea cum o încolțește, văzând noaptea venind și se temea să nu se rătăcească departe de locul în care avea să se întâmple praznicul păsăresc.

Copacul Viu simți freamătul fetei și, înduioșat, culcă o ramură mai aproape de iarbă, într-o mângâiere blândă, spunându-i în gând fetei, așa cum obișnuia, să se aștearnă lină în scorbura lui care o va purta până în Inima Pădurii, acolo unde bate mai tare ca oricând inima oricărei vietăți pline de cântec, iar cele ale copacilor îi fac să danseze ca purtați de vânt nevăzut și neauzit.

Fata se lăsă în voia Copacului Viu, în brațele lui ocrotitoare, așa că își așternu mai bine culcușul din frunzele moi, de-abia adunate dintre firele de iarbă și simți cum Copacul se înclină cu tot cu scorbură și dintr-o dată se împodobi cu flori alese, crescute pe brațe din lemn vânjoase, dar blânde, cu frunz-evantai legănându-se în vânt și chemându-l de departe, cu alte frunze mari apoi, acoperind ca un coviltir scorbura culcată pe pământul reavăn, dar nu în odihnă, ci în așteptare, ca un murg cabrându-și spinarea, înainte să sară în galop. Chiar atunci Soarele, rostogolindu-se departe, dincolo de Marginea Lumii pecetluită de curgerea tuturor apelor, rostogoli pe o creangă plecată a Copacului Viu patru roți vii, de foc, ca patru năluci mai iuți decât vântul și chiar decât gândul, patru cercuri de foc înaripate care se așezară într-o clipă de o parte și de cealaltă a scobiturii din care Miluna privea uimită cum aurul roților rodea toamnă pe lemnul scorburii ce ajunsese o minune de caleașcă gătită împărătește, pornind ca din gură de foc pe roțile de aur înaripate către Inima Pădurii.

Umbrele Pădurii se despleteau toate și-mpingeau crengile care ar fi stat în calea caleștii Milunei, până ce aceasta ajunse acolo unde scânteile mușcau din carnea nopții orbind toate vietățile cu frumusețea lor. Miluna coborî din caleașcă și-și dansă drum pe cărarea ce se desfășura acum sub fiecare pas al ei. Vietățile-și plecau capetele și-și unduiaiu trupurile când Miluna pășea în dreptul lor, luau apoi forma aurului pe care-l răsuceau poalele rochiei Milunei și-o-mbrăcau cu lumină. În urma ei răsăreau stele care făceau noaptea ziuă.

Vietățile nopții murmurau în mirare amuțitoare… Miluna nu se mai arătase în Inima Pădurii de veacuri și nu era cu putință ca ea să se ivească din nou într-o întunecime din care viețuitoarele pământului nu credeau să-și mai limpezească ochii vreodată. De când Întunecimea pusese stăpânire pe Codru, fuseseră toate pedepsite la tăcere. Când însă Miluna se adânci cu totul în măruntaiele beznei topind-o în cristale de soare curat, cu toții-și închiseră ochii-n orbire.

De-acum Noaptea se-mpreuna cu Ziua la mijlocul cărării Lunii. Miluna avea să lucească fără să-i mai orbească.

 

[sursă foto: theexpressivepalette.blogspot.com]

 

 


Ce mai citim

Let's talk about books

Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

ethnography.com

a group blog on a variety of topics related to anthropology & sociology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Savu Corina

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

Sans Titre

Pretty in Scarlet - îmi stă bine în roşu

Endorfinul

Diminueaza perceptia durerii - Genereaza fericire !

A d i n a M i r e l a B u r l a n

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare Oamenii care visează sunt suflete prețioase

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

POVESTIRI SF & F... ŞI ALTELE

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..