Tag Archives: tata

Ecoul surd

ploaie

Mâinile i s-au frânt îmbrățișându-și copilul, odată cu dorul înăbușit de el. Trăia absent pe lângă el, neînmuiat de ochii îmbibați în confuzie ai copilului care nu pricepea de ce tatăl îi e, și totuși nu-i e. Nici când copilul i-a zis într-o zi să-și vadă de treaba lui, că el înțelege, că l-a auzit de atâtea ori că-și muncește zilele pentru el, că nu-l vede pentru că toată cazna e pentru el, ca să aibă cu ce crește, sub un acoperiș și-o haină pe el. Într-un ungher, în care mamă-sa era martor tăcut, i se topise umbra pe perete, pe care-o șterse cu lacrimi înfundate în batista subțiată, de frică să nu vadă și durerea ei.

Mamă-sa, după ce-i plecase bărbatul să muncească pământ prin alte locuri, că la ei nu dădea rod, că era uscat ca praful fin bătut de vânt, se-nchircise-n ea, de nici cu copilul nu mai găsea glas prin care să-i curgă vorbele ca atunci când era prunc și-l legăna pe picioare s-adoarmă. Acum crescuse, nu se făcuse încă flăcău mare, dar trecuse de șapte ani. Vedea și pricepea ceva mai bine ce era în jurul lui. Mai cu seamă că mamă-sa parcă-și uitase vorbele. Copilul își amintea cel mai limpede mama tăcând înnodat. Când o privea pe furiș, îi lăsa impresia că-și împletește vorbele cu grijă pe dinăuntru și din când în când le gâtuie înfundat ca nu cumva să-i țășnească nestăpânit. Copilul își închipuia că șuvoiaie nestăvilite de ceva amar s-ar fi-mbrâncit afară din glasul ei, nu vorbe ca-n gurile altor oameni din jur. Ghicea după scânteile stinse din ochi, de când tată-său era plecat. Pe el și-l amintea cu ochi curați pe când se dusese. Brazdele grele îi săpau fruntea ori de câte ori își mișca sprâncenele. Om hotărât, cu pasul adânc, clătina slab pământul sub el. Se-nfiora de bucurie când îl vedea. Înalt și drept de spate, cu fruntea sus tăia aerul dimineții când pleca la muncă. Îl mai vedea seara, cu cușma pe frunte lăsată, ușor gârbovit, dar cu fruntea tot sus. Odată cu el intrat în casă, aerul cald suflat de vatră se preschimba în miros de brad și pământ.

De trei ani, copilul uitase miros de brad. Când însă palmele bătătorite îl zgâriară pe obraji, trase adânc aer în piept și simți miros de pădure înghețată. Cușma îi acoperea acum zbârcituri adânci și întrerupte. Pomeții obrajilor îi înțepau pielea subțiată, iar ochii i se-odihneau în pat de cenușă. Copilul zâmbi, căci tată-su era mai cald ca nicicând. Trei ani erau o viață.

Niciunul nu dădea să zică ceva. Nici mama, care umpluse pereții de umbre topite, nimic nu șoptea. Vorbeau însă necontenit în tăcere, pe-un timbru domol și cald. La răstimpuri tatăl încuviința. Întrebări neapucate se-nșiroiau adunate-n mănunchi. Copilul le aduna și-și împodobea tatăl venit să-și sfârșească drumul prelung și viața devreme în brațele celui pe care-l lăsase în urmă cu ani. Copilul țesea întrebări fără-ncetare, până când ochii lui tată-su se-nchiseră orb. Pe restul ce nu izbutiră s-ajungă la vreme, le îngiți lacom ecoul surd.


Tată pentru mine

tata

Tatăl meu mergea întotdeauna drept, cu spatele atât de vertical, că sălta cu fruntea norii. “Așa fac eu să mătur norii ca să fie soare”, îmi spunea când mă țuguiam pe vârfuri ca s-ajung și eu cât mai aproape de soarele pe care mi-l scurgea miere în brațe.

Avea patru frați de care el avusese grijă, când bunica a căzut bolnavă după ce bunicul fusese închis politic. Șapte ani nu l-a vazut și în tot timpul ăsta își creștea frații cum se pricepea, pentru că bunica rămăsese beteagă, țintuită de un balansoar. Cum pe vremea aia nu erau scaune cu rotile și ca să-i facă zilele vii, bunicul îi cioplise din lemn mai întâi un scaun cu speteaza rotunjită, și cotiere prelungi și adâncite la coate, ca să șadă cât mai bine. Apoi, s-a gândit că dacă de mers n-o să mai meargă niciodată, atunci mai bine face el să pară că alunecă din nou în mers cu fiecare legănare. S-o ducă sus, așa în visare.

După ce i-a facut mari pe frații lui, tata și-a zis că e vreme și pentru el. A căutat să-și trăiască visul, să se facă medic. Dar drumul i-a fost fracturat. ”Taică-tu a fost dizident, noi n-avem de-a face cu tine.” Vocile înfierau. Ușile-i erau trântite. Viața de până la mine i-a fost în același ritm înterupt de piedici ale unui regim bolnav, cu metastaze. Dar tatăl meu își ținea busola mereu cu nordul înainte, oricât de tare ar fi tras de el vreun pol magnetic mai viclean.

A muncit apoi o viață-ntreagă și nu s-ar fi oprit alte trei. Tata nu-și găsea loc, când nu muncea. Răgazul ar fi fost un moft. A-ntors spatele bocancului brutal și s-a-necat în muncă mută.

Până într-o zi când telefonul a sunat strident. Internat la urgențe în urma unui accident vascular grav, zăcea într-o comă perfidă. Și-a revenit cât să îmi spună: eu n-o sa mor acum de tot. Mor doar ca tată pentru tine. Ce o să vezi mă va slăbi și nu va rămâne decât un om debil, care și-a trăit demult puterea și revolta. Acolo îți rămân tată în veci. De acum, aici, sunt doar un pacient. Să nu mai vii, să nu mă vezi așa.

 

[Foto via Kirstene Tew]


Ce mai citim

Let's talk about books

Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

ethnography.com

a group blog on a variety of topics related to anthropology & sociology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Savu Corina

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

Sans Titre

Pretty in Scarlet - îmi stă bine în roşu

Endorfinul

Diminueaza perceptia durerii - Genereaza fericire !

A d i n a M i r e l a B u r l a n

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare Oamenii care visează sunt suflete prețioase

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

POVESTIRI SF & F... ŞI ALTELE

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..