Tag Archives: trezire

Fluturele

butterfly in cage

Râd crengi înverzite care alungă grăbite petale

Să umple coroane cu viață, cu verde, cu vară.

Râd raze care-mping cerul în noapte agale,

Șterg leneș cerneala tăciune cu stele, și-mbie ziua cu mult în afară.

 

Plâng nori, aflați încă în aburi, a ploaie neîncepută

Să spele pâmant care doarme fertil încă vreme

Plâng muguri de verde care desfid natura slută,

Îmbracă cu viață ce iarna a despuiat de tot în dileme.

 

În bălți vezi chip schimonosit de frici mici și perfide

Ce cad, dizolvă urme de picuri nobili de lumină.

În nori ghicești trupuri de umbre-n firide,

În tuș par desenată, când curg în rouă fină,

În schiță de cărbune, când îmi ițesc tulpină.

 

Vârfuri de iarbă crudă cer dreptul să erupă,

Să schimbe anotimpul pe care n-ai vrut să mi-l trăiești.

Te-ai lăcomit să-nchizi în colivie, să urmărești sub lupă

Fluture slobod de frici, prea viu ca să nu-l zăvorăști.

Și surd și mut, rămâi dar, la ce nu te-ai născut să ai sau să primești.

 

[Foto via Cara Carmina]


Păpușa

ceasul

– M-am jucat de-a joaca altora prea mult, Dadă Moira, rosti cu privire stăruitoare Păpușa din Lemn de Cireș. Îi căuta ochii calmi, însă primea doar o boare slabă, făcută de mișcările abia văzute ale mâinilor ei. Dada Moira rămânea încăpățânat pe jumătate în umbră. Niciodată nu se arăta de tot. Numai ursitoarele știau de ce. Păpușa n-avea încotro și se mulțumea cu jumătate.

– Ai obosit pesemne?, întrebă Dada.

Nu era sigură că a rostit ceva, dar voia să răspundă la întrebare oricum, așa că a hotărât că auzise întrebarea.

– Nici n-am știut că am obosit. Trebuie că da. Sunt făcută din lemn, cum să știu dacă obosesc? Nu mă doare nimic, doar cine învârtește cheița în spatele meu, obosește de mine și mă oprește. Nici nu mă odihnesc. Cum să simt cu trup de lemn?

– Lemnul e-nsuflețit, păpușă frumoasă. Și frunzele, și norii, și apele, și pietrele. Deasupra capului Dadei văzu licărind lumini albe, care trăgeau înspre pădure. Dar nu deslușea nimic mai mult.

– Când zac neînvârtită văd întuneric. Și nu mai am vreme de pierdut. Trebuie să ajung la Palatul Dintre Lumi.

– Și ce te-oprește?

– Nu pot merge decât învârtită, altfel văd doar întuneric. Nu pot ghici drumul. Nu pot cere nimănui să mă târască până la Palatul Dintre Lumi. E cale tare lungă. Pot doar să mă las învîrtită, ca să văd drumul și să ajung acolo.

– Și vrei? Vrei tu s-ajungi la Palatul Dintre Lumi?

– Sigur că vreau, cine n-ar vrea?, vocea i se sugrumă slab.

– Nu, eu pe tine te-ntreb: vrei?, rosti Dada aproape tăios.

– Vreau. Nu-i loc în altă lume pentru mine. Aici trăiesc doar între două răsuciri de cheie, și nici atunci nu fac ce-aș vrea, ci dansul, cântecul ce mi se cere. Trăiesc sleit și lacom deopotrivă. Că nu știu cine când o mai avea chef să se joace iar cu mine. Nu-i trai. Și n-am știut atâta vreme. Palatul Dintre Lumi. Acolo se împreună Cerul cu Pământul. Ființe fără viață sau fără viața lor prind de se întrupează. Și văd în jurul lor cu ochi vioi, nu prorocit doar în chip țeapăn.

– Păpușă cu suflet ascuns, tu lasă-i pe alții că nu ei te-or învârti ca s-ajungi la Palatul Dintre Lumi.

– Păi, zi-mi Dadă, că nu știu.

– Ai jucat joaca lor destul.  Ia ceasul ăsta cu tine și te du. Mergi numai spre Miazăzi și ascultă bine ticăitul ceasului. Nu-l pierde nici o clipă din ureche. Când vei simți că-ți vor obosi picioarele, oprește-te, ia-ți cheia din spate și tu învârtește bine ceasul, până ce te vei întrema la loc. Acum, hai, pune-te din nou pe picioare și pornește la drum. Lasă întunericul în spate. Ceasul îți va da putere și-ți va lumina calea. Hai, du-te, acum. Vei ști când vei ajunge.

…………………………..

Către Miazănoapte, întunericul înghiți și cer și pământ. Nu privi deloc în urma ei. Doar simți suflu grăbit amușinând. Numai să nu pierd ticăitul. Miazăzi trebuie că e aproape, își șopti înghițit și iuți pasul și mai tare, cu joaca altora lăsată-n spate. Cu viață doar a ei deloc departe.

[Foto © Melissa Nucera]


sunaJ | Janus

janus

 

Pleoapele împingeau din răsputeri să convingă ochii să se deschidă. Nici un efect. Se încăpățânau să rămână grele, ca un manifest împotriva a ceea ce oricum nu va crede mai târziu că i s-a întâmplat.  Auzea înfundat voci, unele repezite, unele gâfâite, altele stinse, care ba se apropiau, ba se îndepărtau. Sub el nu simțea nimic. Singura greutate era în pleoapele care îl împiedicau să vadă. În rest era imponderabil. În lupta lui contra pleoapelor, pe jumătate nici nu voia să reușească. Îi plăcea starea incertă în care se afla, cu tot cu suspensia trupului. Îi era mai simplu să se simtă cumva înăuntrul și în afara lui, în același timp. Îl limpezea mult, deși era conștient că se împarte între cele doua stări contrare. Dar era bine, era în altă lume.

S-a lăsat alunecat într-o visare lucidă, înspre vremea care trecuse, nu mult în urmă, și credea că nu mai rămăsese nimic neînșirat ca mărgelele, din rău în mai rău. Pierduse vreo doi oameni dragi, duși prea curând dintr-o viață zgârcită cu zilele. Nu mult după, avusese motiv gras de fericire, de să-i pleznească inima de drag.  Dar, nici acum nu știa cum să simtă bucuria de a mai avea un copil. Se născuse orb, acesta din urmă. S-a bâlbâit atunci cu totul și și-a uitat de bucurie. Apoi s-a trudit să se apropie de o gâlmă de om, față de care mai întâi învățase neputința, apoi stângăcia și, deși era devreme, știa ca o să învețe și iubirea. Aia multă și necondiționată, de care ziceau oamenii că te orbește. Doar că mai avea până acolo. Mai orbecăia prin unghere de suflet neîmpăcat încă cu soarta.

Își plângea în sine, camuflat de privirile celor din jurul lui. Nu era sigur că îl judecau și apoi îl săgetau cu pedepse, așa că mai bine plângea pe dinăuntru, că acolo n-avea cine să-l vadă, în afară de el. Iar aici, se împleticea într-una. Își lăsa gândurile să-i încâlcească sufletul, pînă își pierdea și cumpătul și respirația. Și tot în întuneric era la capătul bătăliei cu el. Nici o urmă cât de sfrijită de lumină. Era mai orb decât copilul lui și lumea i se întunecase și mai greu. O plapumă de plumb îl învelise ca pe un cocon și îl trăgea în jos.

‘Cum? …Nu mai are puls? Domnule doctor, mai încercați o dată…’ o voce de femeie.

Un zgmomot înfundat și o pufnitură. Și liniște, preț de secunde bune.

‘Nimic. Ne pare rău. Inima a cedat.’ – o voce de bărbat.

‘Bietul de el. Doar un copil. S-a aruncat aproape cu totul în fața mașinii să-l ferească pe domnul de alături. Cred că a auzit frânele scârțâind. Stătea aici la internatul școlii de nevăzători. Îl vedeam des, că stau aproape, la a doua scară, pe Felinarului, aici, lângă biserică. Mai intra în vorbă cu oamenii, din când în când, dar of, Doamne…’ – o voce de femeie.

Pleoapele nu-i mai împingeau din răsputeri să convingă ochii să se deschidă, deși pe dinăuntru vedea tot. Clar ca apa cea mai cristalină, pe care n-o ghicise încă. O să se ducă acasă și o să-nvețe iubirea oarbă. Cu tot cu neputință și stângăcii. Cu spatele la ce-a trecut, cu ochii înainte. Fără rezerve. Abandonat orbește.

[Foto  © Thierry Ehrmann]


Ce mai citim

Let's talk about books

Anthropology.net

Beyond bones & stones

Miscell@nea

.. în fel și chip ..

BIBLIOterapie

.. în fel și chip ..

ethnography.com

a group blog on a variety of topics related to anthropology & sociology

Savage Minds

Notes and Queries in Anthropology

Blog într-o ureche

Club select, de cititori într-o ureche, cu blog

Savu Corina

Omul care scrie nu e niciodată singur - Paul Valery

Ultimulunicorn's Blog

fantazari/refulari/nimicuri+diverse

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Scrisu lui jeniact

.. în fel și chip ..

Zvârluga

.. în fel și chip ..

Electric bulbs & more

.. în fel și chip ..

Abisuri

In cautarea adevarului interior

mihaipetru

Just another WordPress.com site

e m e r o l o g h e i o n

jurnalul pierdut al arhitectului ratacit

Sans Titre

Pretty in Scarlet - îmi stă bine în roşu

Endorfinul

Diminueaza perceptia durerii - Genereaza fericire !

A d i n a M i r e l a B u r l a n

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare Oamenii care visează sunt suflete prețioase

VER0-VIZIUNI VIRTUALE

POVESTIRI SF & F... ŞI ALTELE

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

fatadefragi

La umbra Cuvintelor

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Ubiquus' Hubris

Apă crudă.

nor

.. în fel și chip ..